EVENIMENT
Ajutoare de la UE pentru aiudeni şi localnicii din comunele limitrofe
Serviciul Public de Asistenţă Socială Aiud a început în această săptămână distribuţia ajutoarelor alimentare din partea Uniunii Europene. În cazul localităţilor componente şi aparţinătoare, alimentele sunt distribuite prin intermediul reprezentanţilor săteşti în Consiliul Local, modalitate la care s-a recurs pentru eficientizarea acţiunii.
Cetăţenii care locuiesc în Aiudul de Sus şi în oraşul Aiud sunt aşteptaţi la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială, de pe strada Tribun Tudoran, nr. 5, până în data limită de 30 noiembrie 2011 pentru a-şi ridica alimentele. Fiecare beneficiar va primi 14 kg de făină albă, 10 kg de mălai, 8 kg de orez, 1,5 kg de lapte praf, 2 kg de paste şi 1 kg de biscuiţi.
Aceste ajutoare sunt acordate, potrivit legii, persoanelor cu handicap grav şi accentuat, pensionarilor cu retribuţii de până la 400 lei pe lună, şomerilor cu indemnizaţie de şomaj şi persoanelor care beneficiază de venitul minim garantat.
Apartenenţa la una dintre aceste categorii trebuie probată cu copia după certificatul de încadrare în grad de handicap, cuponul de pensie sau carnetul de şomer în original şi în copie, fiind necesară şi prezentarea cărţii de identitate.
Aproximativ 2.800 de aiudeni pot beneficia de aceste ajutoare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.