Connect with us
Advertisement

Economie

Ajutor de la stat pentru crescătorii de animale. Suma acordată și când pot fi depuse cereri. Precizări de la APIA

Publicat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că pot fi depuse cereri pentru obținerea ajutorului de stat destinat crescătorilor din sectorul bovinelor și bubalinelor.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordat unui beneficiar este echivalentul a 280.000 de euro.

APIA precizează că solicitările pot fi depuse până în 21 martie 2024, inclusiv.

Schema de ajutor de stat este aferentă pierderilor înregistrate de beneficiari în perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Unde se depun cereri

Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun/ transmit la Centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti.

Acestea sunt însoțite de declarația pe propria răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022.

Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către beneficiar.

Valoarea finanțării

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro. Se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2024.

Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 100 euro/cap bovină de carne, respectiv bubalină.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro.

Schema se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 62, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene (2023/C1188), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.

Când se fac plăți

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024.

Se pot efectua plăți și după această dată pentru conturi invalide, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2024.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement