Eveniment
Ajutor financiar pentru angajaţii navetişti ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba
Personalul medical şi auxiliar de la Spitalul Judeţean Alba, provenit prin transfer de la cele trei unităţi medicale desfiinţate din judeţ (spitalele din Baia de Arieş, Zlatna şi Ocna Mureş) au primit sprijin financiar pentru decontarea navetei la noul loc de muncă.
Începând cu 15 august a.c., conducerea Spitalului Judeţean Alba, cu aprobarea administraţiei judeţene, va deconta naveta pentru 47 de angajaţi provenind din cele trei localităţi. Banii sunt exclusiv din fondurile spitalului, suma totală lunară ridicându-se la aproximativ 6.500 lei, potrivit directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Nicoleta Coşarcă.
Liderul „Sanitas” Alba, Marius Sepi, a arătat că angajatele sunt „foarte muncitoare şi conducerea spitalului a fost impresionată de situaţia financiară grea a acestora”, deoarece o mare parte din veniturile câştigate se duc pe navetă.
Soluţia este însă tranzitorie, după cum a precizat Nicoleta Coşarcă, „până într-o zi, când, cu toate eforturile noastre, personalul angajat nu va mai rezista să facă naveta şi îşi va găsi un loc de muncă mai aproape de casă”.
Alte şase asistente şi infirmiere din Ocna Mureş, transferate la spitalul din Sebeş nu sunt însă la fel de norocoase. O infirmieră ne-a povestit că are un salariu ce trece puţin peste 500 lei, iar naveta costă 300 lei lunar. Aceasta a spus că este dezamăgită de situaţie şi nu are speranţe că lor le va sari în ajutor autorităţile locale sau judeţene.
Transportatorul le-a anunţat deja că nu le va mai duce pentru mult timp la serviciu pentru banii aceştia şi că suma pentru o persoană ar trebui să crească la 400 de lei lunar, pentru a putea acoperi cheltuielile zilnice de transport Sebeş – Ocna Mureş şi retur.
Pe lângă cei 200 de lei rămaşi, în prezent, din salariu, după achitarea navetei, personalul din spital mai primeşte bonuri de masă. După ce vor fi tăiate şi acestea, după cum s-a anunţat la nivel naţional, angajatelor nu le mai rămâne nicio speranţă de viaţă, cu atât mai puţin cu cât nici oraşul Ocna Mureş nu le oferă oportunitatea de a găsi locuri de muncă aproape de casă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News