Eveniment
Al șaselea caz de coronavirus CONFIRMAT în Germania. Ultima victima este un copil
În Germania a fost confirmat, vineri, al şaselea caz de coronavirus, victima fiind copilul unui angajat al unei firme din Bavaria unde cinci muncitori au fost testaţi pozitiv.
Potrivit medicilor de la spitalul în care sunt trataţi, copilul şi ceilalţi cinci pacienţi, care au contractat virusul detectat pentru prima dată în China luna trecută şi răspândit ulterior pe glob, se află în stare stabilă.
Compania farmaceutică germană CureVac AG şi Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) colaborează pentru dezvoltarea unui vaccin pentru acest virus, care a ucis peste 200 de persoane, a anunţat vineri guvernul german.
Citește FOTO-VIDEO ALERTĂ: O tânără și bebelușul ei de 7 luni, SUSPECȚI de coronavirus la Alba Iulia. Mama s-a întors din Italia
”Dacă vrem să controlăm această boală, este bine să avem un vaccin într-un timp relativ scurt şi ne asumăm că acest lucru se va întâmpla peste câteva luni”, a declarat reporterilor ministrul Cercetării, Anja Karliczek, citat de Agerpres.
Germania a trimis vineri un avion militar în China pentru a evacua peste 100 de persoane – cetăţeni germani şi membrii familiilor acestora; niciunul dintre aceştia nu este infectat cu coronavirus sau nu este suspectat că l-ar fi contractat, notează Reuters. Avionul urmează să revină în Germania sâmbătă, iar persoanele evacuate vor fi ţinute în carantină timp de două săptămâni, a anunţat ministrul de externe german, Heiko Maas.
Toţi cei cinci adulţi testaţi pozitiv în Germania lucrează pentru furnizor de piese auto Webasto şi au contractat coronavirusul după ce un coleg din China a vizitat firma. Fabrica a fost închisă temporar, iar angajaţii au fost sfătuiţi să lucreze de acasă.
Doctor Martin Hoch, şeful grupului de lucru bavarez contra bolilor infecţioase, a declarat că riscul pentru publicul larg este redus având în vedere că toţi pacienţii prezentau simptome uşoare.
Sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News