Economie
Consiliul Judeţean Alba a înfiinţat o comisie pentru consilierea agricultorilor interesaţi de finanţare europeană
Consiliul Județean Alba a iniţiat constituirea unei comisii de lucru pentru a veni în sprijinul agricultorilor care doresc să acceseze fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare, prin Măsura 1.4.1 şi pentru a lămuri o serie de neclarităţi legate de cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii unei astfel de finanţări.
În comisia de lucru au fost cooptaţi reprezentanți ai Direcției Județene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ai Direcției Generale a Finanțelor Publice, ai Casei Județene de Pensii şi ai Casei de Asigurări de Sănătate Alba.
„Am constatat că la nivelul județului Alba existau neclarități privind autorizațiile pe care cetățenii trebuie să le aibă pentru a accesa astfel de fonduri, precum și neclarități în privința taxelor și impozitelor ce trebuiesc plătite. Am chemat lângă noi toate instituțiile responsabile și am reușit să clarificăm cea mai importantă problemă, cea privind regimul fiscal al veniturilor din agricultură, realizate de persoane fizice autorizate ce beneficiază de finanțări prin Măsura 1.4.1.”, a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Aspecte importante pentru obţinerea fondurilor europene evidenţiate de specialişti
Pentru a beneficia de fonduri nerambursabile, persoanele fizice care realizează venituri din agricultură trebuie să dețină autorizații eliberate de Oficiul Registrului Comerțului pentru activitățile pentru care solicită finanțare. În ceea ce privește veniturile din agricultură considerate neimpozabile, în această categorie sunt incluse veniturile realizate de proprietar din valorificarea în stare naturală a produselor obținute de pe terenurile agricole, proprietate privată sau luate în arendă şi veniturile obţinute din creșterea animalelor şi păsărilor, apicultură şi sericicultură.
Se consideră în stare naturală produsele agricole obținute după recoltare, precum şi cele de origine animală (lapte, lână, ouă, piei crude şi altele asemenea). În acest sens s-au făcut precizări la veniturile din subvențiile primite care sunt neimpozabile în înțelesul impozitului pe venit şi pentru care nu se datorează contribuții pentru asigurări de sănătate.
Persoanele fizice autorizate şi cele care urmează a se autoriza, pentru finanțări prin Măsura 141, care realizează venituri sub 8.088 lei/an nu au obligația să se asigure în sistemul public de pensii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News