Campionatul European de arc istoric și Campionatul European 3D se vor organiza, în anul 2023, în România, la Alba Iulia.

În data de 17 august, adunarea generală a Historical-3Dimensional-Hunting International Archery Association (HDH-IAA) a aprobat organizarea campionatelor europene de arc istoric și 3D în România, la Alba Iulia.  Anunțul a fost făcut de președintele UDMR Alba, Ladányi Árpád.

Publicitate

Potrivit acestuia, campionatele europene se vor organiza în perioada 4 - 13 august 2023.

În procedura de selectare a municipiului Alba Iulia ca loc al organizării campionatelor europene, Adunarea generală a HDH-IAA a avut în vedere istoria multimilenară a orașului, faptul că la Alba Iulia se află cea mai reprezentativă fortificație bastionară din centrul și sud-estul Europei, precum și faptul că orașul este un important centru turistic.

Organizarea campionatelor europene de arc istoric și 3D la Alba Iulia a fost anunțată în data de 20 august, de către Sebastian Vanky, președintele HDH-IAA, la festivitatea de închidere a campionatelor mondiale de arc istoric, tragere la distanță și tragere la ținte amplasate la distanță.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cu această ocazie, a fost înmânat steagul HDH-IAA președintelui Federației Române de Arc Istoric, Kis-Nagy Zoltán.