După prețurile la apă, canalizare, taxi, parcări și multe altele, mai mari decât în majoritatea orașelor din România, Alba Iulia mai marchează un record. Un tânăr din Alba Iulia, posesor de mașină hibrid, a plătit la Direcția de Impozite și Taxe a primăriei, suma de 90 de lei, reprezentând impozitul auto. Asta, în timp ce în alte orașe, mai puțin ”smart”, suma este de 9 lei.

Publicitate

De exemplu la București, la Cluj - Napoca, la Constanța, la Ploiești sau la Izbiceni, o comună din Județul Olt, unde autoritățile locale încearcă să încurajeze deținerea de autoturisme mai puțin poluante. Mai mult decât atât, în unele dintre aceste localități, parcarea mașinilor nepoluante este gratuită. 

Tânărul din Alba Iulia deține un autoturism cu capacitatea cilindrică de 1998 de centimetri cubi, pentru care a achitat 90 de lei. Teoretic, primăriile care doresc să încurajeze deținerea acestui tip de vehicule, pot reduce impozitul pentru ele cu până la 95% (50% fiind reducerea de la Guvern).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acesta este membru al unui grup de facebook al deținătorilor de autoturisme hibrid, unde subiectul a fost intens dezbătut și de unde a aflat nivelul impozitelor în alte localități.

Primăria din Alba Iulia chiar deține un autoturism electric, prin care, ”demonstrativ”, încearcă să arate interes pentru automobilele nepoluante.

20 de milioane de euro pentru prize de încărcare

Tehnologia nepoluantă este încurajată și la nivel național, mai ales la presiunile acordurilor de reducere a emisiilor de carbon, semnate de România. În acest context, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, a anunțat cu o zi în urmă că primăriile din orașele resedință de județ au la dispoziție un buget de 20 de milioane de euro pentru instalarea de prize necesare încărcării mașinilor electrice, instalații cu o putere de minimum 50 de KW.

Publicitate
Un vehicul hibrid este unul care are cel puţin două sisteme de propulsie, spre deosebire de vehiculele convenţionale (cu motor cu ardere internă), cele electrice sau cele cu pile de combustie, care au câte un singur astfel de sistem.

Un vehicul electric hibrid are emisii mai mici ale motorului cu ardere internă deoarece acel motor poate fi dimensionat mai mic şi poate funcţiona cu un consum de combustibil mai redus.