Connect with us
Publicitate

Eveniment

Alba Iulia, în Top 10 cele mai performante orase din țară. Se află pe primul loc la calitatea învățământului gimnazial și liceal

Publicat

Alba Iulia, în Top 10 cele mai performante orase din țară. Municipiul Alba Iulia se află pe locul 9 în clasamentul general City Index 2024, un barometru care analizează evoluția celor 41 de municipii reședință de județ.

De asemenea, orașul ocupă prima poziție în ceea ce privește calitatea învățământului gimnazial și liceal.

Institutul pentru Orașe Vizionare a lansat City Index 2024, un nou standard de evaluare a performanței urbane în România. Acest barometru cuprinzător analizează evoluția urbană a celor 41 de municipii reședință de județ, sub trei aspecte principale: Calitatea locului, Prosperitate și Vibrație, utilizând un set de 51 de indicatori specializați. City Index este construit ca un instrument de lucru pentru administrațiile publice și sectorul privat, oferind rapoarte detaliate, care pot sprijini luarea unor decizii informate și strategice în planificarea urbană.

Cluj-Napoca, București și Sibiu conduc topul performanței urbane în România, conform City Index. Brașov și Timișoara completează primele cinci locuri, urmate de Iași, Oradea, Târgu Mureș, Alba Iulia și Constanța, conform datelor prezentate în infograficul anexat, care include toate cele 41 de municipii reședință de județ.

Analiza City Index dezvăluie o concentrare semnificativă a orașelor performante în arcul carpatic. Din primele zece locuri, șapte sunt situate în interiorul acestei regiuni geografice, în timp ce orașele mai puțin performante sunt exclusiv în afara arcului carpatic. În plus, singurul oraș din Moldova inclus în Top 10 este Iași, subliniind variațiile regionale semnificative în ceea ce privește performanța urbană în România.

City Index analizează și consolidează date din perioada 2022-2023 pentru cele 41 de municipii reședință de județ. Pentru a asigura o comparație echitabilă între orașe de dimensiuni diferite, scorurile fiecărui indicator au fost standardizate în funcție de mărimea orașului și a populației, conform Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Metodologia utilizată combină date statistice oficiale din diverse surse, cum sunt Institutul Național de Statistică și ministere, cu evaluări calitative ale rezidenților și turiștilor obținute de pe platforme precum TripAdvisor și Google Places.

”Împreună cu experți din diferite domenii conexe dezvoltării urbane, am realizat acest Index al orașelor, ca o radiografie a realității prezente a orașului și un instrument de lucru, care să-I ajute pe cei care contribuie la dezvoltarea orașelor, fie din administrații publice sau din sectorul privat, să ia decizii strategice bazate pe date obiective. În zona de business se vorbește des despre faptul că poți îmbunătăți doar ceea ce măsori. La IOV, credem că și în administrația publică este o nevoie vitală de date pentru a crește orașele eficient și potrivit cu nevoile locuitorilor. Inevitabil, facem și clasamente, dar ne dorim ca acestea să stimuleze și să ajute orașele să devină mai bune, oferindu-le repere și informații valoroase”, a declarat Felix Tătaru, președintele Institutului pentru Orașe Vizionare.

Granularitatea City Index-ului permite atât o radiografie complexă a realității prezente a fiecărui oraș, cu evidențierea punctelor forte și a celor slabe, cât și realizarea unor comparații între orașe pe mai multe dimensiuni și indicatori. Cei 51 de indicatori analizati pentru fiecare oras pot furniza tot atâtea unghiuri de analiză și planificare urbană.

Alba Iulia, în Top 10 cele mai performante orase din țară. Rezultate-chete City Index 2024

Clasament orașe – Calitatea locului

Calitatea locului este una dintre cele trei componente majore ale City Index și reflectă atractivitatea orașului, modul în care infrastructura, atracțiile, mediul natural și serviciile esențiale (sănătate, învățământ) contribuie la un standard de viață ridicat.

În raport cu această componentă, topul performerilor se păstrează, municipiul Cluj-Napoca ocupând locul 1, urmat de București, Sibiu, Brașov și Iași.

Surprize apar în Top 10 orașe cu cea mai bună calitate a locului, cu Târgu-Jiu pe locul 7, Râmnicu Vâlcea pe locul 8, Alba Iulia pe locul 9 și Reșița pe locul 10.

Pe această componentă unde este lider, punctele forte ale orașului Cluj-Napoca sunt domeniile Educație și Conectivitate aeriană. Bucureștiul ocupă locul 1 în domeniile Parcuri și Conectivitate. Sibiul se situează pe primul loc la categoria Locuri emblematice (Sights & Landmarks) și pe locul 2 la Monumente istorice.

Târgu-Jiu beneficiază de proximitatea față de numeroase parcuri naturale și naționale, oferind oportunități recreaționale semnificative pentru locuitori și turiști. Râmnicu Vâlcea are cea mai mare speranță de viață, iar Alba Iulia se află pe primul loc în ceea ce privește calitatea învățământului gimnazial și liceal.

De asemenea, Târgu Mureș se situează pe primul loc la domeniul Spitale & Medici, între toate cele 41 de municipii analizate.

Aflat pe locul 10 în Topul orașelor cu cea mai bună Calitate a locului, municipiul Reșița, cu o populație puțin peste 58,000 de locuitori, este, conform City Index, orașul cu cea mai bună Calitate a aerului și cea mai mare amprentă verde, ocupând locul 1 la ambii indicatori.

Amprenta verde reprezintă suprafața rezidențială și industrială acoperită cu vegetație + suprafata pădure pe o rază de 1 km în afara suprafeței rezidențiale și industriale, raportată la populația rezidentă.

Clasament orașe – Prosperitate

Componenta „Prosperitate” indică puterea economică a orașului și interacțiunea acesteia cu dinamica socială. Acoperă performanța afacerilor, inovația, finanțele publice și efectele economiei asupra structurii demografice și oportunităților individuale, analizând atât indicatori economici cât și sociali.

În această componentă, Bucureștiul se situează pe primul loc, urmat de Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Oradea, Slatina, Alba Iulia, Iași, Brașov și Arad, care completează primele zece poziții.

Bucureștiul excelează la indicatorii de Competitivitate urbană și Nivelul salariilor, dar se află pe ultimul loc la infracționalitate și pe o poziție modestă în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, raportat la populație.

Cluj-Napoca ocupă locul 1 în Densitatea Antreprenorială și are cea mai mica rată a Șomajului, dar înregistrează cea mai scăzută Accesibilitate a locuințelor, raportată la salarii și prețurile locuințelor.

Alba Iulia, în Top 10 cele mai performante orase din țară. Clasament orașe –  Vibrație

Vibrația ilustrează dinamismul cultural, social și demografic al orașului, evidențiind capacitatea acestuia de a crea o atmosferă atractivă și plină de energie. Aceasta componentă include diversitatea culturală și sportivă, opțiunile variate de divertisment și interacțiunile sociale, care, împreună, contribuie la o experiență urbană unică.

Topul orașelor pe componenta Vibrație este condus de Sibiu, urmat de Cluj-Napoca, iar București ocupă abia locul al treilea. Constanța și Brașov completează Top 5.

Sibiul este un adevarat performer pe această componentă, ocupând locul 1 la Oportunități de cazare, Muzee și instituții de artă și multi alți indicatori.

De altfel, pe componenta Vibrație, peisajul municipiilor care excelează la diverși indicatori este mult mai variat, incluzând pe primele locuri chiar și municipii mai mici. Conform datelor analizate, Brașovul ocupă locul 1 în materie de experiențe culinare și recreaționale, dar Miercurea-Ciuc este pe primul loc în domeniul Implicării civice, Târgu Mureș se situează pe primul loc la Diversitatea populației și pe locul 2 la Reputația cluburilor sportive locale. Iașiul are cel mai mare grad de ocupare turistică dintre toate municipiile reședință de județ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. codru

    joi, 27.06.2024 at 17:45

    Bravooo! Dati note mari domnilor profesori si nu va opriti pana nu ajungeti pe locul unu… ultima pohta a lui cerbu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate