Eveniment
Alba Iulia Music & Film Festival: Grigore Leșe, Fanfara Transilvania, Vrelo și proiecții de filme mute acompaniate cu muzică live

Folclorul românesc și din Balcani prinde viață în noi forme, în care elemente tradiționale se îmbină cu aranjamente muzicale contemporane.
În plus, anul acesta, o zonă specială din curtea Palatului Principilor va fi transformată într-un spațiu de relaxare, cu hamace și mobilier urban inedit, disponibil spectatorilor pe tot parcursul celor patru zile de festival.
Ca în fiecare an, intrarea la evenimentele din program este gratuită.
Grigore Leșe va deschide cea de-a treia ediție a Alba Iulia Music & Film Festival, în seara de joi, 4 septembrie, cu spectacolul „Obârșii”, care vine în Alba după reprezentații la Viena, Paris, Bruxelles, Berlin, Roma, dar și Shanghai sau Morelia (Mexic).
Spectacolul „Obârșii” reconstruiește prin sunet satul arhetipal românesc și ne amintește de vremea când muzica nu era doar utilitară, ci avea valențe magice, de protecție, însoțind omul în momentele fundamentale ale vieții. Chiar în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, „doctorul în muzică” Grigore Leșe s-a dovedit un ambasador al culturii românești: „Acest spectacol este o adevărată ceremonie de purificare, care duc sala într-un fel de vis, în care granița dintre existență și fantastic a dispărut. Un joc de voci deosebit, alături de instrumente tradiționale, a făcut publicul să considere România o parte din ființa sa”, scria presa mexicană.
Grigore Leșe va fi însoțit pe scenă de patru voci excepționale din România, dar și de invitatul special Amir Heidarkhodaee, care interpretează la setar persan, tambur și voce.

Filmele mute acompaniate de o trupă live au devenit o marcă a Alba Iulia Music & Film Festival. Una din propunerile acestui an este filmul „Metropolis” (Danemarca, 1927), considerat unul din cele mai influente filme mute din istorie și păstrat în arhiva „Memoria lumii” a UNESCO. Primul lung-metraj SF realizat vreodată, „Metropolis” prezintă o societate distopică și divizată, în care un profet mediază neînțelegerile dintre clasa muncitoare și proprietari, demonstrând că „mâinile și capul nu se pot înțelege dacă nu intervine inima”.
Filmul va fi acompaniat de Abator Industries, un colectiv de instrumentiști cunoscuți pentru proiecte muzicale cu diferite, care au explorat genuri diverse precum funk, dub, indie, rock, jazz și muzica electronică. Aceeași trupă va rămâne alături de public pentru concertul „Cats in the rain”, un moment de căutare a autenticului în emoții, sunete și povești. Trupa descrie concertele “Cats in the Rain” ca o „interpretare dramatică a bizareriilor emoționale cărora ne supunem cu experiența fiecărei zile – muzica la granița între lounge, jazz, teatru, rock, doină și world music”.
Alba Iulia Music & Film Festival, singurul eveniment de acest gen din România, propune o combinaţie unică între filme care vorbesc despre muzică sau muzicieni şi posibilitatea de a vedea live solişti sau trupe care se regăsesc pe coloana sonoră a unui film din program, într-un mix cât mai divers de genuri. Alba Iulia Music & Film Festival este organizat de Asociația Film și Cultură Urbană, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia.
În 2013, peste 8.500 de persoane au participat la evenimentele din program.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News