Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Alba Iulia: Posibilităţi de integrare a tinerilor pe piaţa muncii, oferite de ANOFM, la nivel regional

Publicat

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a găzduit, joi, „Evenimentul Regional – Regiunea Centru”, din cadrul proiectului „Campanie de comunicare privind Serviciile Publice de Ocupare oferite tinerilor şi angajatorilor” (SPO). Preşedintele ANOFM, Silviu Bian a fost prezent la Alba Iulia pentru a vorbi participanţilor despre posibilităţile pe care tinerii absolvenţi le au la dispoziţie, pentru a se integra pe piaţa muncii.

În cadrul programului, au luat cuvântul şi prefectul Ştefan Bardan şi managerul proiectului, Adina Croitoru, care a realizat o scurtă prezentare a campaniei, al cărei direct beneficiar este Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba. Cei prezenţi la eveniment au primit din partea organizatorilor pliante informative despre rolul SPO în România, pregătirea interviului de angajare, a CV-ului, despre identificarea abilităţilor şi calităţilor personale şi profesionale, redactarea scrisorii de intenţie, dar şi atribuţiile instituţiei care ajută persoanele aflate în căutarea unui job, în ţară şi în străinătate.

Cei care nu au reuşit încă să se angajeze pot apela la ANOFM pentru a fi puşi în legătură cu angajatorii, se pot înscrie gratuit la cursurile de calificare şi recalificare, pot primi consultanţă pentru începerea unei afaceri sau pot afla ultimele noutăţi cu privire la oferta Serviciului Public de Ocupare pentru angajatori.

La întâlnirea de joi au participat şi directorii AJOFM-urilor din judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Alba, care au realizat o prezentare a pieţei muncii din Regiunea Centru. Mai multe informaţii despre această campanie şi cum poate fi găsit un loc de muncă sunt oferite pe site-ul ANOFM.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate