Administrație
Alba Iulia s-a înfrăţit cu oraşul croat Biograd na Moru: actul oficial a fost semnat miercuri în Sala Unirii
Primarul Mircea Hava şi edilul şef al oraşului Biograd na Moru din Croaţia, Ivan Knez au semnat înfrăţirea celor două comunităţi, miercuri, la Sala Unirii.
Mircea Hava a prezentat acest eveniment în termenii unui acord între gentlemen („gentlemen agreement”) şi a explicat că „înfrăţirea a două oraşe nu înseamnă o hârtie, înseamnă cu totul altceva: înseamnă o legătură între oameni care au aceleaşi idei, înseamnă o legătură între oraşe europene, înseamnă o legătură între oraşe care vor să se dezvolte împreună şi avem toate posibilităţile să facem extraordinar de multe lucruri împreună. Şi voi, mă refer la albaiulieni, mai ales la cei tineri veţi vedea că lucrurile acestea sunt posibile, toate aceste lucruri se fac pentru voi”.
Primarul oraşului Biograd, Ivan Knez a transmis salutările oraşului croat în limba română şi i-a felicitat pe români de Ziua Naţională. Acesta a argumentat acţiunea de miercuri şi a justificat că acordul de colaborare între cele 2 oraşe se face din 3 motive. Primul motiv este conceptul de „white city” – în ambele oraşe funcţionează pe acest concept şi îl susţin, al doilea motiv ar fi colaborarea binevenită între două oraşe din comunitatea europeană şi al treilea motiv, care a amuzat auditoriul prezent, că primarul croat doreşte să înveţe de la Mircea Hava cum este să fii primar la al patrulea mandat, primind din partea acestuia o promisiune: „Mulţumesc, domnule primar şi fiţi sigur că vă învăţ cum să fiţi şi la al patrulea mandat primar”.
În final, primarii au făcut schimb de cadouri: Mircea Hava i-a oferit lui Ivan Knez drapelul oraşului Alba Iulia şi a primit din partea acestuia un tablou cu imaginea unei porţi deschise din oraşul vechi Biograd na Moru, un album al oraşului şi dulciuri tradiţionale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News