Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alba Iulia Smart City 2018: Oraşul-Creier al Viitorului. 21 de soluţii inteligente de la Cluj IT Cluster

Publicat

Oraşul Alba Iulia va beneficia de 21 de soluţii inteligente în cadrul proiectului Smart City 2018, oferite de Cluj IT Cluster. Pe 23 noiembrie, prima linie de soluţii tehnice, ce se integrează în ecosistemul de tip „oraş inteligent” care se dezvoltă la Alba Iulia. Este vorba de primul „Brained City” din România, întreaga „construcţie” fiind gândită pe aceeaşi structură funcţională ca aceea a creierului uman, cu centre de date, centre de procesare şi interfeţe pentru conectivitate şi inferenţă scalate pe dimensiunea şi specificul fiecărei comunităţi urbane în parte. Această abordare reprezintă diferenţiatorul net al viziunii şi soluţiilor Cluj IT pentru Alba Iulia Smart City, susţin reprezentanţii primăriei.

Cluj IT Cluster vine cu un număr total de 21 de soluţii, dintre care în prima linie a implementărilor, demarate de la începutul verii anului în curs, se înscriu:

CityHealth – platforma de monitorizare inteligentă a “sănătăţii” oraşului, care oferă acces în timp real cetăţenilor comunităţii urbane la notificări şi date legate de activitatea autorităţilor locale şi soluţionarea problemelor raportate de acestea.

ParkingPlus şi CityParking care permit găsirea unui loc de parcare în oraşele din ce în ce mai aglomerate, pe baza consultării hărţii locurilor de parcare în care sunt marcate distinct locurile libere versus locurile ocupate – această hartă fiind generată de o componentă a platformei Parking Plus. O funcţie aparte este dedicată găsirii locurilor de parcare special marcate pentru persoane cu dizabilităţi, aceasta fiind o funcţionalitate distinctă a soluţiei CityParking.

Donez450.ro – platformă online, disponibilă de altfel la nivel naţional, care îşi propune să faciliteze procesul de donare de sânge prin intermedierea comunicării dintre centrele de transfuzie de sânge din Romania și potențialii donator.

Peditel.roserviciu de asistenţă disponibil 24 de ore din 24, dedicat părinţilor ce au nevoie de un sfat medical profesionist pentru sănătatea copiilor lor, evitând deplasarea inutilă în unele cazuri la camera de urgenţă.

Okey.ro – platformă online de management inteligent al afacerilor mici şi mijlocii, susţinând dezvoltarea ecosistemului antreprenorial al comunităţii.

CityConnector – oferă modalitatea de a conecta/interfaţa sistemele de informaţii şi centrele de date ale autorităţilor locale, asigurandu-se astfel o integrare cu minim de efort şi fără limitări a oricăror furnizori şi aplicaţii de smart city.

CityPass – oferă facilităţi şi servicii integrate de eliberare, plată şi management al autorizaţiilor de liberă trecere pentru agenţii din trafic aflaţi în tranzit;

iCloudSolution – servicii digitale pentru e-comunitate: platforma Web şi Mobile la nivel de Cloud, cu acces pe baza de rol, utilizator şi parolă, pentru furnizare de servicii în cloud, care să permită întâlnirea cererii cu oferta într-un mediu virtual de e-business.

Platforma „Targ-Agro” – platformă web de tip bursă de produse agricole, menită să pună „cap la cap” cererea şi oferta de produse agricole şi alimentare, implementata în cloud public și disponibila pe piața de profil în regim Software-as-a-Service.

Platforma de Monitorizare, Control și Management Energetic Eficient care se instalează în clădirea Căminului pentru Persoane Vârstnice de pe Strada Lalelelor, cu funcţionalităţi extinse de iluminare stradală inteligentă.

Soluţiile din liniile 2 şi 3, care urmează a fi instalate după un calendar ce acoperă perioada ianuarie 2018 – iunie 2018 sunt:

ProcessPlayer Achiziţii – platformă pentru managementul proceselor de achiziţie publică din cadrul autorităţilor contractante, incluzând asistenţa în execuţia activităţilor specifice, de la momentul identificării necesităţii şi până la achiziţia efectivă.

PlanningWiz – platformă online pentru realizarea şi vizualizarea amenajărilor interioare sau peisagistice, realizarea de planuri ale clădirilor şi ale spaţiilor urbane

Pachetul HyperMeeting, HyperWebinar, HyperEDU, ContentAuthoring Tool, HyperBook, HyperTraining pentru SmartCommunity / Administrație – soluții de tip Smart Community dezvoltate la nivelul municipiului Alba Iulia, având ca obiectiv principal creşterea performanţelor si transparentei aparatului administrativ local şi județean

Pachetul HyperEDU, ContentAuthoring Tool, HyperTraining, SmartCampus pentru educație și formare profesională continuă în context dezvoltării unui oraşului inteligent

Pachetul HyperMeeting, HyperWebinar, HyperEDU, ContentAuthoring Tool, HyperBook, HyperMed, HyperTraining pentru SmartCommunity/Educație, Sănătate, Incluziune socială.

Platforma HyperMed – pentru eficientizarea actului medical și creșterea calității vieții (smart healthcare)

Pachetul HyperMeeting, HyperWebinar, HyperEDU, ContentAuthoring Tool, HyperBook, HyperCareers, HyperTraining, HyperTalk pentru SmartCommunity/Smart Business

Realitate virtuală /Asistent virtual cultural – pentru promovarea valorilor cultural-istorice ale oraşului, augmentând afluxul turiştilor şi contribuind, în acelaşi timp, la creşterea nivelului cultural la scară locală.

Toate eforturile înglobate în toate aceste soluţii au fost, sunt şi vor fi direcţionate spre crearea unui ecosistem smart de soluţii conectate, configurabile astfel încât să se poată adresa fiecărui domeniu şi fiecărei arii de activitate şi/sau vieţuire, de pe orice nivel din contextul ecosistemului urban. Membrii Clusterului Cluj IT dezvoltatori ai acestor soluţii sunt: Life Is Hard, Parking Plus, Optima Group, ArtSoft Consult, Solar Ecosystems, TRENCADIS, CloudSoftware, ARXIA, HyperMedia, AVITECH.

Asumarea de către Clusterul Cluj IT, încă de la înfiinţare, a obiectivului major de a aborda proiecte de mare anvergură în folosul comunităţii, vine într-o conjuncţie fericită cu iniţiativa de importanţă istorică a Primăriei Municipiului Alba Iulia, aceea de a transforma Alba Iulia – la 100 de ani de la Marea Unire – într-un oraş inteligent, prin intermediul proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018, transmit reprezentanţii administraţiei locale.

Mai concret, încă din perioada de început, imediat după înfiinţarea acestuia în octombrie 2012, Clusterul Cluj IT şi-a focalizat capabilităţile inovative în direcţia dezvoltării de ecosisteme urbane de tip Smart City, bazate pe o viziune ce implică cele mai avansate tehnologii IT ale momentului. Integrarea pe o arhitectură de gazduire în cloud a tuturor soluţiilor/aplicaţiilor/platformelor IT menite a transforma viaţa, activităţile şi procesele caracteristice comunităţilor urbane actuale în contexte total armonizate, eco-eficiente şi centrate pe cetăţeni, aduce cu sine, în acelaşi timp, înlesnirea interoperabilităţii datelor de la toate nivelurile de activitate şi viaţă ale comunităţii.

Operarea cu date şi standarde deschise este menită a spori confortul, coerenţa, eficienţa şi siguranţa tuturor, crescând în acelaşi timp şi transparenţa în operarea datelor urbane şi generarea de informaţii de interes pentru toţi cetăţenii urbei. În legătură cu acest mod de abordare, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, declară:

„Pentru tot ceea ce înseamnă programare şi soluţii smart, Clujul este o platformă imbatabilă pe acest segment, devenind misionari IT pe tot globul. Pur şi simplu provoacă şi revoluţionează, rescriu, dacă vreţi, la prezent, potenţialul din această zonă a României, făcându-i pe vecinii noştri europeni „să-şi muşte buzele”. Intervenţia Clusterului Cluj IT în evoluţia noastră ca smart city o percep întocmai ca pe cea a unui selecţioner care antrenează şi face dintr-o echipă de jucători un succes. Brained City face ca aplicaţiile smart, care au ajuns la noi într-un ritm galopant, să devină un tot unitar, operabil şi pe placul oamenilor, gata să primească viza de „funcţional”. Alba Iulia nu doar că este pe val în privinţa acestui pionierat, dar se mută pe alt val, mai clar, mai coordonat, mai profesionist. Am pledat pentru cea mai importantă expertiză pe care o poate livra cineva când vine vorba de soluţii smart. Suntem cam departe de a ne declara autonomia şi de a ne descurca singuri, iar afilierea la profesionişti este inevitabilă. Pentru tot ajutorul primit, le mulţumesc necondiţionat”.

De asemenea, preşedintele Cluj IT – Dl. Prof. Dr. Ing. Stelian Brad – menţionează:

„Progresul tehnologic nu conduce la o simplificare a vieţii, ci din contră, face viaţa din ce în ce mai dinamică şi mai complexă. Creşterea numărului populaţiei şi urbanizarea accelerată ridică provocări majore la nivelul administraţiilor locale pentru asigurarea unor ecosisteme urbane funcţionale, sustenabile şi reziliente la factori de criză. Acest lucru implică o capacitate sporită de înţelegere şi management a tuturor aspectelor din spaţiile urbane care ţin de calitatea vieţii cetăţenilor şi dezvoltarea responsabilă în armonie cu mediul înconjurător, cu efecte în evitarea risipei resurselor avute la dispoziţie prin decizii empirice. Rezultă de aici nevoia reală de a creşte capacitatea locală privind colectarea în timp real şi comprehensiv a datelor referitoare la modul de funcţionare al spaţiului urban şi transformarea acestor date în informaţii şi apoi în cunoştinţe, necesare pentru susţinerea cetăţenilor din urbe în interacţiunea acestora cu ecosistemul urban în care locuiesc şi trăiesc. Implementarea la scară largă a sistemelor integrate şi interoperabile de management pe diverse paliere şi componente care descriu spaţiul urban, este o cerinţă obligatorie pentru o administraţie responsabilă faţă de cetăţeni şi faţă de modul de cheltuire a resurselor locale. În acest sens, Cluj IT a acţionat şi acţionează în mod constant pentru aplicarea în practică a paradigmei de „Smart City” în România. Deschiderea Primăriei Municipiului Alba Iulia în această direcţie reprezintă un lucru demn de apreciat, calitatea managementului administraţiei locale pentru a pune în practică proiecte durabile şi de anvergură fiind evidentă, aşa cum s-a observat şi în iniţiativa legată de Cetatea Alba Carolina, care a pus oraşul Alba Iulia pe harta naţională şi internaţională. Suntem încrezători ca şi iniţiativa „Alba Iulia Smart City” va conduce la rezultate similare.”

„Nu se poate vorbi despre Smart City, şi cu atât mai puţin despre Brained City, fără existenţa unui sistem de conectare a datelor”, spune conf. univ. dr. Paulina Mitrea, coordonatoarea Grupului Brained City al Clusterului Cluj IT şi responsabilă din partea Cluj IT Cluster cu orchestrarea implementării soluţiilor de Smart City ale membrilor Cluj IT în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City 2018.

„Principala idee a conceptului de Smart City este de a pune împreună datele luate din diferite contexte şi aplicaţii, permiţând modelarea lor, astfel încât să aducă o plus-valoare comunităţii urbane. Altfel, nu se poate vorbi despre un ecosistem urban inteligent, ci despre încercări sporadice”.

Cluj IT Cluster este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, care numără în prezent peste 50 de membri: peste 35 de companii de IT cu mii de angajaţi şi  cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de euro, universităţi și institute de cercetare, instituții publice și organizații catalizator. Inițiativă de business, clusterul urmărește creșterea competitivității sectorului IT și a vizibilității industriei IT româneşti, precum și poziţionarea Clujului ca un hub regional inovator. Misiunea Cluj IT este ca până în 2018 să devină unul dintre cei mai credibili furnizori de servicii și produse inovatoare IT și de sisteme de suport organizațional din Europa Centrală și de Est. Clusterul urmărește ca toţi membrii săi să devină și să se mențină competitivi, atât prin consolidarea poziţiilor pe piața românească, cât şi pe pieţele internaţionale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement