Connect with us
Advertisement

Eveniment

ALBA IULIA: Sute de cadre militare în rezervă şi-au unit forţele pentru a contesta pensiile diminuate

Publicat

Aproximativ 270 de persoane s-au strâns, marţi seara, la Adunarea Generală a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă sau în Retragere (SCMD) Filiala Alba Iulia, ce a avut loc la Universitatea “1 Decembrie 1918”. Sala a fost neîncăpătoare, organizatorii precizând că numărul persoanelor care vor să intre în sindicat creşte, în fiecare lună. Acum, militarii în rezervă se unesc pentru a începe lupta cu statul, în vederea recâştigării dreptului la proprietate.

Principalul subiect al întâlnirii a fost recalcularea pensiilor militarilor şi demersurile pe care SCMD le va întreprinde pentru recuperarea banilor pierduţi de aceştia, începând cu prima lună a anului 2011.

Pensionarii militari din judeţul Alba au primit în luna ianuarie pensii diminuate cu peste 60 de procente, calculul fiind făcut pe baza salariului mediu pe economie şi nu pe cea a veniturilor reale. Din cele 1.800 de cadre militare în rezervă din judeţul nostru, aproximativ 90% sunt afectate de aceste recalculări.

Legea 119/2010 şi HG 735/2010 – care, potrivit liderilor din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate Filiala Alba Iulia, încalcă flagrant Constituţia, întreaga legislaţie şi recomandările europene – desfiinţează toate drepturile militarilor legal obţinute şi consfinţite prin legi organice din 1829 şi până în prezent.
Vicepreşedintele SCMD Alba, Adrian Pădureanu a ţinut să precizeze că, prin recalcularea pensiilor militare, avem de-a face cu degradare militară, iar pensionarii militari nu mai pot beneficia de partea de pensie corespunzătoare soldei de grad.

Acesta a informat adunarea despre modelul de contestaţie pe care fiecare cadru militar nemulţumit de cuantumul pensiei în urma recalculării o poate completa şi trimite Comisiei de Contestaţii de pe lângă Ministerul Apărării Naţionale.

Aşadar, fiecare cadru militar în rezervă are opţiunea de a scrie individual contestaţia, pe baza modelului, privind anularea deciziei de recalculare a pensiei, ca netemeinică şi nelegală, ca urmare a discriminării, a încălcării dreptului de proprietate al acestuia, a principiilor neretroactivităţii legii şi egalităţii în drepturi, precum şi încălcarea principiului drepturilor câştigate. După acest demers, avocaţii sindicatului îi vor reprezenta în instanţă pe toţi pensionarii contestatari, în grup.
Pentru orice fel de nelămuriri de ordin juridic, liderii SCMD au pus la dispoziţia cadrelor militare pensionate un ghid de procedură, care se găseşte pe pagina de internet SCMD, iar, pentru alte întrebări, pot fi contactaţi, între orele 11.00-13.30,  la noul sediu – SCMD, Filiala Alba, strada Eroilor, nr. 11 A, vizavi de sediul PNL Alba şi DGASPC – sau la numerele de telefon 0720.29.50.56, 0754.68.99.11.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement