Alba Iulia va avea o Alee a Unirii, unde vor fi amplasate toate busturile personajelor istorice importante în acest eveniment major al istoriei României.

Administrația locală și Consiliul Județean Alba vor reamenaja zona din fața Sălii Unirii și a Muzeului Național al Unirii.

Publicitate

Fiecare personaj istoric va avea un cod QR, prin intermediul căruia, vizitatorii pot obține informații de bază despre rolul său în Marea Unire.

De asememenea, în zonă va fi amenajat și un timeline, cu principalele evenimente din viața orașului, petrecute în ultimele 300 de ani.

Prioiecte în Consiliul Local Alba Iulia

Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința din 29 iunie, două proiecte privind parcelarea unor terenuri aflate în Cetatea Alba Carolina.

Mai exact, se solicită transmiterea din domeniul public al municipiului Alba Iulia în domeniul public al județului Alba și în administrarea Consiliului Județean Alba a terenurilor din proximitatea Sălii Unirii și a Muzeului Unirii din Alba Iulia, în vederea implementării proiectului „Amenajare zonă cuprinsă între Sala Unirii și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia”.

Publicitate

Este vorba despre mai multe parcele, dintre care una în suprafață de 968 mp (zona verde din fața Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia), o alta de 2.227 mp (zona Sălii Unirii) și o alta de 197 mp (zona busturilor din Piața Cetății, în spatele Sălii Unirii).