Economie
Alba Iulia va avea prima stație electrică de transformare 100% digitală din România. Ce valoare are contractul semnat de minister
Stația de transformare electrică 220/110/20 kV Alba Iulia va fi retehnologizată, printr-un proiect pilot, în concept de stație digitală, printr-o investiție de aproximativ 47 de milioane de euro accesată de Transelectrica.
Banii vin din Fondul pentru Modernizare, iar luni au fost semnate în total 9 contracte de finanțare între Ministerul Energiei și Transelectrica, unul fiind cel de la Alba Iulia.
Este vorba de prima stație 100% digitală din România.
Nod important din sistemul energetic național
Stația 220/110/20 kV Alba Iulia reprezintă un nod important în cadrul Sistemului Energetic Național (SEN). Se află în municipiu, pe strada Gheorghe Șincai.
Este o stație electrică de transformare cu 3 substații la trei nivele de tensiuni:
- Substația de 220 kV: are rolul de evacuare a puterii din Centrala Hidro Electrică (CHE) Gâlceag și CHE Șugag, de a face interconexiunea cu Centrala termoelectrică (CTE) Mintia prin Linia Electrică Aeriană (LEA) 220kV Mintia-Alba Iulia și cu Secțiunea 4, zona Transilvaniei de Nord, prin LEA 220kV Cluj – Florești – Alba Iulia
- Prin Substația de 110 kV, respectiv prin 10 celule LEA 110kV: Bărăbanț 1, 2, Sebeș 1, 2, Turnătorie 1, 2, Aiud, Teiuș, Zlatna 1, 2, se face distribuția energiei electrice în zona de Rețea Electrică de Distributie (RED) pentru stațiile de 110kV care alimentează în principal județul Alba și asigura interconexiunea cu zonele de rețea RED aferente județelor limitrofe;
- Substația de 20 kV este de tip interior și asigură distribuirea energiei electrice pentru 50% din consumul municipiului Alba Iulia prin cabluri, respectiv 10 Linii Electrice Subterane (LES) de 20 kV;
Stația are în prezent echipamente vechi, majoritatea de peste 40 ani. A fost pusă în funcțiune în perioada anilor 1977 – 1978.
Lucrările de retehnologizare se vor desfăşura în staţia electrică atât în exterior, pe amplasamentul întregii stații și la cabinele de relee, cât și în interior, în clădirea corp comandă. Clădirea corpului de comandă nou construită se va alinia cu noile standarde în ceea ce privește eficiența energetică, digitalizarea și reducerea emisiilor de CO2.
Clădirea nouă va fi o construcție care respectă conceptul Transelectrica de clădire pasivă: : termoizolație, ferestre dimensionate si poziționate optim (cu geam triplu stratificat), o anvelopă etanșă, prevenirea formării condensului și igrasiei și un aport constant și controlat de aer proaspăt.
În anul 2020, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA a plătit peste 5,3 milioane de lei pentru servicii de proiectare.
Peste 420 de milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii energetice
Peste 420 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naționale din Fondul pentru Modernizare; reprezintă cea mai mare finanțare din fonduri europene accesată de Transelectrica, a anunțat, luni Guvernul.
Au fost semnate 9 contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, între Ministerul Energiei (în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare) și Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în calitate de operator de transport şi de sistem al Sistemului Energetic Național (SEN).
La eveniment au participat premierul Nicolae Ciucă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul general al guvernului, Marian Neacșu, președintelui Directoratului Transelectrica, Gabriel Andronache.
Valoarea nerambursabilă a celor nouă proiecte de investiții ce vor fi implementate de către CNTEE Transelectrica S.A., cu finanțare din fondurile alocate României din Fondul pentru modernizare, este de 424.404.842,98 milioane euro.
Cele 9 proiecte care au obținut finanțare din Fondul pentru Modernizare sunt:
- 1. Construirea unei noi LEA de 400 kV (dublu circuit) Constanța Nord – Medgidia Sud, echipată cu un singur circuit – cu o valoare de aproximativ 23 de milioane de euro;
- 2. Construirea unei noi LEA în simplu circuit de 400 kV Gădălin – Suceava, inclusiv interconectarea acesteia la sistemul național de transport al energiei electrice – cu o valoarea de peste 101 milioane de euro;
- 3. Linie interioară între Reșița și Timișoara/Săcălaz (PCI 3.22.3.), constând într-o nouă LEA de 400 kV Reșița-Timișoara/Săcălaz și în retehnologizarea la 400 kV a substației Timișoara de 110/2020 kV – cu o valoare de aproximativ 64 de milioane de euro;
- 4. Construirea LEA de 400 kV Timișoara/Săcălaz/Arad – cu o valoare de peste 57 de milioane de euro;
- 5. Trecerea la tensiunea de 400 kV a LEA Brazi Vest-Teleajen-Stâlpu – cu o valoare de circa 51 de milioane de euro;
- 6. Proiect-pilot – Retehnologizarea stației de 220/110/20 kV Alba Iulia – în concept de stație digitală – cu o valoare de aproximativ 47 de milioane de euro
- 7. Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în substațiile de 400/220/110/20 kV Sibiu Sud de 400/220/110/20 kV Bradu – cu o valoare de peste 52 de milioane de euro;
- 8. Optimizarea funcționării LEA de 400 kV existente în SEN, folosite în interconexiune și pentru evacuarea de putere din centrala nucleară Cernavodă și centralele de energie din surse regenerabile din Dobrogea, prin montarea de sisteme de monitorizare online (tip Smart Grid) – cu o valoare de peste 10 milioane de euro;
- 9. Digitalizarea rețelei de transport al energiei electrice din România prin instalarea a două sisteme online, pentru contorizarea și managementul datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro și pentru monitorizarea calității energiei electrice – cu o valoare de peste 18 milioane de euro.
Modernizarea sistemului energetic
Obiectivele de investiții, ale căror aplicații de finanțare au fost aprobate prin Decizii ale Comisiei Europene, vor conduce la modernizarea capacităților de transport al energiei electrice și îmbunătățirea eficienței energetice, prin construirea de noi linii electrice aeriene și interconectarea acestora la SEN, construirea sau retehnologizarea unor noi stații electrice, optimizarea funcționării unor linii electrice aeriene, inclusiv prin montarea de sisteme de monitorizare on-line, de tip Smart Grid și digitalizarea rețelei electrice de transport.
Totodată, proiectele finanțate prin Fondul pentru Modernizare vor contribui la creșterea capacității de interconexiune cu sistemul energetic european, precum și la dezvoltarea rețelei electrice de transport a României, respectiv la securitatea, flexibilitatea și adecvanța Sistemului Energetic Național, oferind premisele punerii în funcțiune a unor noi capacități de producție de energie din surse regenerabile, anunță Guvernul.
Concret, beneficiile majore ale realizării acestor investiții vor materializa indicatori relevanți precum:
- creșterea capacității de transport a RET cu aproximativ 1700 MW
- construirea a circa 480 de kilometri de noi linii electrice aeriene
- extinderea a 5 stații electrice cu nivelul de tensiune de 400 kV
- retehnologizarea în concept digital – în premieră pentru România – a Stației Alba Iulia
- creșterea capacității de interconexiune cu 600 MW (cumulat pe granițele cu Serbia și Ungaria)
- implementarea sistemelor de monitorizare a calității energiei electrice în 15 stații
- optimizarea și monitorizarea liniilor electrice aeriene prin sisteme digitale.
Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument de finanțare constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din totalul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în baza prevederilor Directivei EU-ETS și are, ca perioadă de implementare, intervalul de timp 2021-2030.
România are alocat un procent de 11,98% din totalul de 2% din cantitatea totală de certificate pentru perioada 2021-2030, ceea ce reprezintă peste 15 miliarde de euro, sumă pe care o poate utiliza pentru finanțarea investițiilor.
Declarații
- ”Am semnat astăzi primele contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, deschizând cea mai importantă linie din fonduri europene destinată dezvoltării sectorului energetic românesc. În valoare totală de peste 13 miliarde de euro, prin aceste finanțări vom transforma substanțial infrastructura energetică națională, factor decisiv în atingerea independenței energetice a României. Soluțiile de protejare a cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor sunt completate de investiții în consolidarea infrastructurii energetice și creșterea capacităților de producție. Guvernul, prin Ministerul Energiei și instituțiile responsabile, rămâne angajat în eforturile de a asigura energie accesibilă românilor și economiei naționale”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
- ”Investim în continuare în dezvoltarea infrastructurii energetice naționale. Aș dori să le mulțumesc colegilor din minister pentru eforturile pe care le-au depus pentru operaționalizarea Fondului pentru Modernizare. Iar astăzi, prin semnarea celor nouă contracte de finanțare, facem pași concreți în acest sens. Le doresc mult succes celor de la Transelectrica în definitivarea acestor obiective de investiții foarte importante, care ne vor asigura securitatea și independența energetică”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.
- ”Marcăm astăzi un moment important: cele peste 424 de milioane de euro reprezintă cea mai mare finanțare din fonduri europene obținută de-a lungul timpului de Transelectrica, în contextul în care valoarea totală a Planului Dezvoltare a RET este de aproximativ două miliarde de euro. Complexitatea proiectelor care vor fi finanțate demonstrează angajamentul Transelectrica, companie de interes național și strategic, aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, pentru modernizare. Am atins această realizare printr-o colaborare excelentă cu Ministerul Energiei, care a promovat proiectele Transelectrica, înțelegând importanța dezvoltării infrastructurii electrice de transport a României, în special în actualul context internațional. Totodată, îi felicit pe colegii de la Transelectrica pentru atragerea acestor fonduri”, a declarat Marian Neacșu, secretarul general al guvernului.
- „Procesele de implementare a celor nouă investiții cu finanțare din Fondul pentru Modernizare situează Transelectrica la alt nivel de performanță, contribuind la dezvoltarea statutului Companiei în context național și regional. Faptul că am obținut 30% din finanțările aprobate pentru România reprezintă un efort concentrat de expertiză, experiență și implicare al specialiștilor Transelectrica. Acest set de proiecte mari, complexe, dovedește angajamentul pe termen lung al Companiei pentru îndeplinirea obiectivelor europene de securitate energetică. Am atins această realizare cu susținerea Guvernului României, printr-o colaborare excelentă cu Ministerul Energiei care a promovat proiectele Transelectrica la cel mai înalt nivel, înțelegând importanța dezvoltării infrastructurii electrice de transport a României, în special în actualul context internațional”, a declarat președintele Directoratului Transelectrica Gabriel Andronache.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Meleaca
marți, 09.01.2024 at 19:24
Ce firma a câștigat acest proiectul de retehnologizare a stației 220/110/20 kV?