Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alba, județul traseiștilor politici: Partidele mici, decapitate în cel mai important an electoral

Alba județul traseiștilor politici

Publicat

Alba, județul traseiștilor politici. Partidele mici din Alba au fost decapitate în cel mai important an electoral, în care vor avea loc toate tipurile de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare. 

După ce conducerile Pro România (Horațiu Florea) și ALDE (prin Bogdan Lazăr) au fost înghițite de PNL, cu mai mult timp în urmă, în final au fost pulverizate și celelalte două partide mici. ALDE și ProRomânia au rămas ca partide, însă în ultimii ani nu au avut nici o activitate vizibilă.

Președintele USR Alba, Beniamin Todosiu s-a înscris în ”noul” PSD, invocând principii morale, iar primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa (ales pe lista USR) s-a dus la PNL (partid din care plecase la USR).

Tot la PNL s-a dus și liderul PMP, Clement Negruț. Pe de altă parte, Dana Nanu, consilier local PSD la Alba Iulia, a plecat la USR, unde s-a ales cu o candidatură la primărie.

Migrația traseiștilor din Alba nu se oprește însă aici. Pe parcursul ultimilor ani, PNL Alba, condus de Ion Dumitrel, a atras un număr foarte mare de alți politicieni sau membri din eșaloanele secunde ale partidelor: primari (cum ar fi cel de la Cricău), profesori și activiști (mai ales de la PSD, cum ar fi Iulian Bunea).

PSD a pierdut și un senator: Călin Matieș a trecut la AUR.

Un alt deputat traseist este Daniel Rusu, ales pe lista AUR și ajuns în final la Forța Dreptei. Pe parcursul carierei sale politice, pe care a început-o în Partidul Umanist (înființat de Dan Voiculescu), Rusu a fost la aproape toate partidele de pe eșichierul politic, cu excepția USR și UDMR.

Majoritatea celor care și-au părăsit partidele invocă principiile și dorința de a face performanță în interiorul noilor formațiuni.

Alba județul traseiștilor politici

În realitate, vizează posturi în administrația locală și centrală, pe care nu le-ar putea obține în partidele mici.

Rezultatul acestor migrații este acela că partidele mici (cu excepția AUR, condus tot de un traseist de la PSD) nu mai au conducere și intră complet dezorganizate în anul electoral care a început.

Alba24 a încercat să afle de la conducerile centrale ale USR și PMP care sunt planurile pentru organizațiile județene, cine le va prelua, cum vor aborda listele de consilieri și candidaturile la primărie în perspectiva alegerilor locale, însă acestea nu au avut temporar răspunsuri.

Alba, județul traseiștilor politici: De ce traseismul este o problemă

Există mai multe motive pentru care traseiștii în politică sunt priviți cu suspiciune.

Termenul „traseist politic” se referă la o persoană care schimbă partide politice sau poziții ideologice în mod frecvent, adesea în funcție de interese personale sau oportunități politice imediate.

Traseiștii politici sunt percepuți ca fiind lipsiți de principii și credibilitate, schimbând păreri și aliniamente politice în funcție de propriile interese.

Aceasta poate eroda încrederea publicului în politicieni și în întregul sistem politic, ceea ce se și întâmplă.

Liderii politici locali care primesc traseiști nu văd mai departe de înmulțirea numărului de carnete de partid.

Traseiștii sunt adesea percepuți ca fiind interesați mai mult de putere și de câștiguri personale decât de servirea intereselor publice sau de implementarea unei agende politice coerente.

Trădarea încrederii electoratului este un alt aspect. Odată ce un politician câștigă încrederea și voturile oamenilor într-un anumit partid sau pe baza unor anumite principii, schimbările frecvente pot fi percepute ca o trădare a încrederii acordate. Este cazul majorității celor de mai sus.

Nota redacției: Este posibil ca noi să fi uitat de unii traseiști din politica județeană. Îi puteți aminti dumneavoastră în comentarii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    marți, 19.03.2024 at 12:00

    Cum au fost numiţi traseişti politici pot fi numiţi şi gunoaie politice. Că numai gunoaiele se plimbă cum bate vântul. Şi e plină ţara de ei.

  2. Cornelia

    marți, 19.03.2024 at 13:58

    vai de capul lor, astia sunt de rasul lumii !!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement