Actualitate
Alba, pe locul II în Regiunea Centru, ca număr de şomeri, în februarie

Din numărul total al şomerilor la nivelul Regiunii Centru, 57,32%, respectiv 39.143 sunt bărbaţi şi 42,68%, adică 29.140 sunt femei. Numărul şomerilor a crescut faţă de luna ianuarie 2012 cu 1,58% (1.063 persoane), iar faţă de luna februarie 2011, scăderea a fost de 18,41% (-15401 persoane), datorată expirării perioadei de acordare a şomajului.
La nivelul regiunii, cei mai mulţi şomeri se găsesc în judeţul Mureş (16.258 persoane), urmat de judeţul Alba (13.867 persoane) şi Braşov (12.459 persoane). Cei mai puţini sunt în judeţele Covasna (7.626 persoane) şi Sibiu (8.167 persoane). Faţă de luna trecută, numărul şomerilor a crescut cel mai mult în judeţele Covasna (909 persoane) şi Sibiu (170 persoane), iar cel mai puţin în Alba (66 persoane), în vreme ce în judeţul Mureş s-a înregistrat o scădere a numărului de şomeri cu 364 persoane.
Rata şomajului calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă (la 1 ianuarie 2011), a fost în luna februarie de 6,3%, cu 1,0 puncte procentuale mai ridicată decât cea a întregii ţări (5,3%). Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţele Alba 8,0% (8,7% în rândul bărbaţilor) şi Covasna 8,5% (9,6% în rândul bărbaţilor), iar cea mai mică în judeţele Braşov 5,1% şi Sibiu 4,4%.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News