Eveniment
ALBA: Peste 1.200 de infracțiuni descoperite în flagrant de polițiști, în județ. Bilanțul Poliției
Polițiștii au descoperit, în flagrant delict, 1.221 de infracțiuni în anul 2023, arată bilanțul IPJ Alba, prezentat marți.
Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Alba, comisarul – șef de poliție Florin – Constantin Dogaru, a prezentat activitatea instituției pentru anul trecut.
Potrivit raportului său de activitate, polițiștii din județul Alba și-au canalizat resursele, eforturile și acțiunile în direcția creșterii gradului de siguranță şi protecție pentru cetățeni, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri și elaborarea de proiecte şi programe care să acceseze fondurile Uniunii Europene.
O prioritate locală a fost îmbunătățirea suportului operațional și realizarea unor programe și parteneriate cu finanțare din partea autorităților județene și locale în vederea modernizării logisticii existente la nivelul structurilor de prevenire și combatere a criminalității.
Bilanțul IPJ Alba, pe anul 2023: resurse umane, logistică, infracțiuni
Resursele umane: Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, anul 2023 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporție de 85,1%.
Logistică: Au fost executate reparații curente la imobile, autovehicule și IT, în valoare de 613.239 de lei.
Pentru creșterea mobilității, în special a echipajelor de patrulare și intervenție, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, a fost dotat cu 11 autovehicule.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost dotat cu complete pentru pătrundere și intervenție, 19 aparate pentru detectarea prezenței în organism a alcoolului sau substanțelor psihoactive, 6 cinemometre tip TruCAM și un complet de blocare treceri auto.
Prin contract de comodat, a fost primit, de la Primăria comunei Șpring un pistol laser LTI 20/20 TruCam 2.
Prevenirea criminalității: pentru anul 2023, domeniile prioritare de acțiune au fost prevenirea delincvenței juvenile şi victimizării minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, cu accent pe prevenirea infracțiunilor de furt din locuințe și prevenirea infracțiunilor de violență în familie.
Au fost inițiate și implementate 7 proiecte și campanii de informare și prevenire și s-au desfășurat activități punctuale pe diferite segmente ale criminalității, în parteneriat cu instituții, autorități publice locale și parteneri privați.
Combaterea criminalității: În anul 2023, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost înregistrate cu 1% mai puține infracțiuni decât în anul 2022.
Infracționalitatea judiciară a crescut cu 3,4% față de 2022, infracționalitatea economică a crescut cu 13,7%, față de 2022, iar infracționalitatea de altă natură a scăzut cu 12,9% față de 2022.
Ponderea semnificativă este deținută de infracționalitatea judiciară care reprezintă 58,4% din totalul infracționalității sesizate, urmată de infracționalitatea de altă natură cu 29,7% şi infracționalitatea economico – financiară cu 11,8%.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News