Connect with us
Advertisement

Eveniment

ALBA: Peste 700 de persoane și 500 de autovehicule, verificate prin aplicația eDAC. Amenzi de zeci de mii de lei

Publicat

ALBA: Peste 700 de persoane și 500 de autovehicule, verificate prin aplicația eDAC, au transmis reprezentanții IPJ Alba. 

În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 742 de verificări de persoane și 502 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 271 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 64.805 lei.

Au fost efectuate 146 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 11 permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, au fost retrase șapte certificate de înmatriculare și au fost constatate 27 de infracțiuni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Abureală

    marți, 16.07.2024 at 06:09

    Dacă tot se pune problema asigurării liniștii ar trebui sa faceți cite o razie pe str Mircea cel Mare din Sebeș unde citeva motociclete conduse de inconștienți și fără amortizoare de zgomot sunt turate îngrozitor. Culmea ca ies și în oraș, dar nimeni nu aude !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement