Alba și alte județe intră sub atenționare Cod Galben de caniculă. În vestul țării, avertizare Cod Portocaliu de disconfort termic
Alba și alte județe intră sub atenționare Cod Galben de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări de disconfort termic valabile până sâmbătă, 1 august, însă vremea va fi deosebit de caldă cel puțin până în 3 august.
În Alba, temperaturile ajung în weekend la 37 de grade, iar în vest vor fi 38-39 de grade Celsius.
Informare meteo: de joi, 30 iulie, ora 10.00-până luni, 3 august, ora 10.00
Val de căldură, disconfort termic, caniculă, nopți tropicale
În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat.
Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, joi (30 iulie) în regiunile vestice și sud-vestice, apoi, pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Va fi caniculă în Banat, Crișana și vestul Olteniei, iar de vineri (31 iulie) pe arii tot mai extinse și în Maramureș, Transilvania, restul Olteniei și izolat în celelalte regiuni.
Vor fi temperaturi maxime de 33-37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de sâmbătă (1 august) și duminică (2 august) se vor atinge valori de 38-39 de grade.
În vestul țării, pe litoral și pe suprafețe mici în rest, nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20-23 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregista în Dealurile de Vest (23-24 de grade).
Valul de căldură va persista și pe parcursul săptămânii viitoare (perioada 3 – 9 august) și se va intensifica, vremea devenind caniculară cu disconfort termic accentuat pe arii extinse.
Atenționare Cod Galben: de joi, 30 iulie, ora 10.00 până vineri, 31 iulie, ora 10.00
Temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Joi (30 iulie), în județele Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, va fi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, precum și în vestul și sudul Olteniei, unde va fi caniculă.
Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime de 20-24 de grade.
Atenționare Cod Galben: de vineri, 31 iulie, ora 10.00 până sâmbătă, 1 august, ora 10.00
Temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Vineri (31 iulie), în nord-vestul, sud-vestul și centrul țării temperaturile vor fi deosebit de ridicate, cu maxime termice între 33 și 35 de grade.
În nordul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei și în sudul Banatului temperaturile maxime vor fi de 36-37 de grade.
Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 20-22 de grade.
Avertizare Cod Portocaliu: de vineri, 31 iulie, ora 10.00 până sâmbătă, 1 august, ora 10.00
Caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală
În județele Bihor, Arad și Timiș vafi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de 20-24 de grade.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)