Eveniment
Alba: Sute de persoane și autovehicule verificate prin sistemul eDAC, la trecerea dintre ani
Sute de persoane și autovehicule au fost verificate prin sistemul eDAC, în județul Alba, în ultimele 24 de ore.
Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 346 de verificări de persoane și 241 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 20 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 9.995 de lei.
Au fost efectuate 71 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și a fost reținut un permis de conducere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News