Actualitate
„Alba Urban”: La Aiud şi Teiuş vor fi inaugurate două parcuri de fitness. Folosirea aparatelor este gratuită
Miercuri, Consiliul Judeţean Alba va inaugura alte două noi parcuri de fitness. Iubitorii de mişcare vor putea folosi cele 10 aparate de fitness şi un echipament adaptat persoanelor cu dizabilităţi, din parcurile amplasate în incinta Parcului Muncipal Aiud şi în faţa Liceului Teoretic din Teiuş. Accesul în parcurile de fitness este gratuit.
Parcul de fitness de la Aiud, situat în incinta Parcului Municipal, va fi deschis la ora 12.00, iar parcul de la Teiuș, amplasat în fața Liceului Teoretic din localitate, va fi deschis la ora 14.00.
Parcurile, destinate mișcării pentru sănătate, sunt dotate fiecare cu câte 10 echipamente de fitness pentru adulți și un echipament adaptat persoanelor cu dizabilități, fiind destinate antrenării mai multor grupe de mușchi.
(P) Adidasi și tricouri fitness pe FashionSport.ro. Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri mari: Nike, Adidas, Puma, Dunlop, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.
„Scopul realizării parcurilor este acela de a stimula activitățile recreative în aer liber și de a conștientiza cetățenii din mediul urban că mișcarea fizică este parte a unui stil de viață sănătos. Totodată, programul contribuie la o îmbunătățire a esteticii parcurilor din mediul urban, crescând atractivitatea acestora pentru locuitori”, a transmis purtătorul de cuvânt al CJ Alba, George Șinca.
Anul trecut, prin acest program, au fost deschise astfel de parcuri în alte trei orașe din județul Alba: la Blaj, Cugir și Zlatna, iar în perioada următoare va fi deschis un nou parc la Ocna Mureș.
Accesul în toate aceste parcuri de fitness realizate, prin programul „Alba Urban” al Consiliului Județean Alba, precum și folosirea echipamentelor de fitness sunt gratuite.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Alex
miercuri, 16.10.2013 at 10:05
Ma intreb cat va dura pana vor fi distruse ?!