Connect with us
Advertisement

Eveniment

Albaiulian condamnat la opt ani și cinci luni de închisoare pentru trafic de droguri, furt și vătămare corporală

Penitenciarul Aiud

Publicat

Raul Alexandru Simedru, un tânăr de 25 de ani din Alba Iulia, a fost condamnat la o pedeapsa totală de 8 ani şi 5 luni de închisoare pentru o „listă” impresionantă de infracţiuni pe care le-a săvârşit în România şi Spania. Vătămare corporală, furt califiat, deţinere, oferire şi vânzare de droguri de risc, fără drept sunt infracțiunile pentru care incupatul a fost condamnat în luna aprilie a acestui ani de către Tribunalu Alba. Asta va avea de plătit peste 17.000 de lei cheltuieli de judecată.

Soluționarea pe scurt:„Sentinţa penală nr. 119/26.03.2013 pronunţată de Judecătoria Penală nr. 3 Huelva – Spania, prin care inculpatului Simedru Raul Alexandru i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de atentat la agentul autorităţii, prev. de art. 550, art. 551 Cp spaniol şi a două vătămări corporale prev. de art. 617 C.p. spaniol, infracţiune care are corespondent în art. 257 alin. 1 Cp român rap. la art. 193 alin.2 Cp român;

Sentinţa penală nr. 427/ 18 nov. 2013 pronunţată de Judecătoria Penală nr. 1 Huelva – Spania, prin care i s-a aplicat inculpatului Simedru Raul Alexandru pedeapsa de 1 an 9 luni şi o zi închisoare cu suspendare condiţionată pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu forţa de lucruri din casa locuită, prev. de art. 241 Cp spaniol, infracţiune care are corespondent în art. 234 alin. 1 lit f Cp român.

În baza art. 396 alin. 2 Cpp, condamnă pe inculpatul Simedru Raul Alexandru, fiul …, la pedeapsa de: – 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, oferire şi vânzare de droguri de risc, fără drept, prev de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 Cp;

Mai primește  5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor  pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în țară de droguri de risc, fără drept,  3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, aplică inculpatului Simedru Raul Alexandru pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, la care adaugă un spor de 1 an şi 5 luni închisoare, ce reprezintă o treime din totalul celorlalte două pedepse, rezultând pedeapsa de 6 ani 5 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp.

Constată că infracţiunile pentru care inculpatul Simedru Raul Alexandru a fost condamnat în Spania prin sentinţele recunoscute pe cale incidentală sunt concurente între ele şi, totodată, că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infracţiunile pentru care inculpatul Simedru Raul Alexandru a fost condamnat în Spania, astfel că aplică inculpatului pedeapsa de 1 an 9 luni şi o zi închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, ce reprezintă o treime din cea de a doua pedeapsă, de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani 1 lună şi o zi închisoare.  Adaugă pedeapsa de 6 ani 5 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit a şi b Cp, rezultată în urma contopirii pedepselor pentru infracţiunile deduse judecăţii, urmând ca inculpatul Simedru Raul Alexandru să execute în final pedeapsa de 8 ani 5 luni şi o zi închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp.

În baza art. 65 alin. 1 Cp, aplică inculpatului Simedru Raul Alexandru pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cp. În baza art. 112 lit e Cp rap. la art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 265 lei obţinută în urma a 4 acte materiale de vânzare a drogurilor. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cp rap. la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi art. 17 alin. 1 din aceeaşi lege, dispune confiscarea cantităţii de 0,5 grame cannabis rămase în urma analizelor de laborator şi distrugerea ei cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice în condiţiile art. 7 alin. 2 din aceeaşi lege, de la inculpatul Simedru Raul Alexandru şi aduce la cunoştinţa acestuia că probele biologice prelevate vor fi folosite în vederea obţinerii profilului său genetic care va fi stocat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 381/2004, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Agenţia Naţională Antidrog. În baza art. 274 alin. 1 Cpp obligă pe inculpatul Simedru Raul Alexandru la plata sumei de 17.318,78 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 15.718,78 lei în faza de urmărire penală.
Document: Hotarâre 58/2018 16.04.2018

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement