arestat, catuse Un tânăr din Alba Iulia a fost reţinut pentru tâlhărie calificată. L-a acostat pe un bărbat din Simeria, i-a propus să-l conducă la o tânără, cu care să întreţină relaţii sexuale, însă pe drum l-a agresat şi i-a furat banii pe care-i avea asupra sa.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat şi reţinut pe B.G.P., de 30 de ani, din Alba Iulia, care este bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată ce a fost sesizată poliţiei în noaptea de 12/13 noiembrie.

În timp ce se afla într-un local public din Alba Iulia, l-a acostat pe un bărbat de 47 de ani, din Simeria, judeţul Hunedoara, căruia i-a propus să-l conducă la o tânără cu care să întreţină relaţii sexuale.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ajunşi pe strada Nicolae Bălcescu din Alba Iulia, B.G.P. l-a agresat pe bărbatul din judeţul Hunedoara şi i-a sustras portmoneul în care avea suma de 180 de lei.

Tânărul va fi prezentat parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.