Eveniment
Albaiuliancă de 52 de ani, dată în urmărire naţională. A plecat de acasă în 2010 şi nu s-a mai întors
Poliţiştii din Alba continuă căutările pentru găsirea unei femei dispărute de la domiciliu, în urmă cu 2 ani, respectiv la data de 22.12.2010. De atunci şi până în prezent, poliţiştii au efectuat cercetări, fără succes.
Oamenii legii au trimis inclusiv adrese către lăcaşele de cult din zonă, dar nimeni pare să aibă cunoştinţă despre locaţia femeii. La solicitarea familiei acesteia, poliţiştii intensifică mediatizarea acestui caz, în speranţa că vor putea fi oferite informaţii.
Monica Ana Chişbac, în vârstă de 52 de ani, din Alba Iulia a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni. Nu se cunoaşte destinaţia unde aceasta a plecat ori locaţia ei.
Imediat după sesizare, poliţiştii au demarat activităţile specifice de căutare, iar persoana dispărută a fost dată în urmărire naţională.
La data dispariţiei, Monica Ana Chişbac era îmbrăcată cu haină de culoare maro, până la genunchi, palton de coloare neagră, iar în picioare purta ghete de culoare neagră.
Semnalmente:
– înălţime 1,60 m
– păr negru, tuns la baza umerilor
– faţă rotundă
– aproximativ 80 kg
– ochi căprui
– ten deschis
Persoanele care pot da relaţii sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News