Connect with us
Publicitate

Eveniment

Albaiulianul Dorin Șerdean, făcut „șah-mat” la Dinamo. Motivul pentru care a fost îndepărtat de la conducerea echipei

Publicat

Clubul din „Ștefan cel Mare” a anunțat că albaiulianul Dorin Șerdean nu mai este președintele clubului. Acesta a fost acuzat că a lipsit nemotivat de la club, iar contractul lui a fost desfăcut. Dorin Șerdean a fost implicat în cumpărarea lui Dinamo de către Pablo Cortacero, iar ibericul l-a numit în funcția de președinte în luna septembrie, fiind unul dintre apropiații săi.

”Dinamo București a decis astăzi încheierea raporturilor contractuale cu președintele executiv Dorin Șerdean, a anunțat președintele Consiliului de Administrație, Constantin Eftimescu, pentru site-ul oficial al clubului, www.fcdinamo.ro.

Comisia de Disciplină din cadrul clubului nostru a constatat absențele nemotivate de la locul de muncă, în ultimele 30 de zile, ale angajatului Dorin Șerdean și a hotărât desfacerea contractului încheiat anul trecut între cele două părți.

La ședința organizată la sediul clubului a fost prezent și Dorin Șerdean”, se arată într-un comunicat oficial postat de Dinamo pe contul de Facebook.

Luni, 18 ianuarie a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație de la Dinamo, iar conducătorii au luat decizia să îi retragă președintelui Dorin Șerdean, omul de încredere al lui Pablo Cortacero, orice drept de semnătură, atât sportivă, în relația cu LPF și FRF, cât și în relația cu băncile.

Reamintim faptul că Dorin Șerdean a ajuns președinte executiv în luna septembrie 2020. Dorin Șerdean este fost viceprimar al municipiului Alba Iulia și maestru FIDE la șah.

foto: Facebook, FC Dinamo București

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate