Connect with us
Advertisement

Eveniment

Albaiulienii își pot vota proiectul favorit în cadrul primei bugetări participative. Data limită, 30 noiembrie

alba iulia

Publicat

Albaiulienii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a vota proiectele propuse de cetățeni pentru dezvoltarea municipiului, selectate în cadrul primei bugetări participative organizată de Primăria Alba Iulia. Un număr de 18 proiecte din diverse domenii pot fi votate online până în 30 noiembrie, pe platforma dedicată bugetării participative. Proiectele câștigătoare, care urmează să fie implementate în 2021, vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la consumarea bugetului alocat de 1.000.000 de lei, cu TVA inclus. 

Proiectele se pot vota doar online, pe platforma bugetării participative, https://bugetareparticipativa.apulum.ro/proiecte/. Fiecare cetățean cu un cont valid poate vota câte un proiect din fiecare domeniu.

Bugetarea participativă este un proces derulat de Municipiul Alba Iulia, care își propune implicarea directă a cetățenilor în decizie, pentru stabilirea modului în care sunt cheltuiți o parte din banii publici în raport cu nevoile locale. Este un proces deschis, transparent și inovativ de a distribui fondurile publice în mod echitabil, acolo unde comunitatea decide prin vot liber.

Prin intermediul platformei, cetățenii municipiului Alba Iulia, care au cel puțin 18 ani împliniți, pot să-și expună online problemele cu care se confruntă, să sugereze soluții de rezolvare a acestora, să propună idei și inițiative proprii pentru o viață mai bună și mai plăcută în zona în care locuiesc sau în alte zone ale orașului, să fie creativi și inovativi și să se implice activ comunitatea din care fac parte.

În cadrul acestui proces au fost depuse 54 de proiecte, dintre care 22 au fost dubluri. Astfel, 32 de proiecte au fost analizate de comisiile de specialitate din cadrul Primăriei, dintre care 13 au fost respinse și 18 au mers mai departe în etapa votului cetățenilor (două proiecte au fost comasate, având același obiectiv).

Lista proiectelor pe care le puteți susține prin votul online, direct pe platformă:

  • „Siguranța circulației și cetățeanului care merge pe trotuar” – Domeniu: Mobilitate, accesibilitate, siguranța circulației
  • ”Parc Bărăbanț” – · Domeniu: Amenajare spații publice
  • ”Reabilitare zonă turistică” – Domeniu: Alei, trotuare, zone pietonale
  • „Trecere pietoni denivelată” – Domeniu: Alei, trotuare, zone pietonale
  • „Rugby – sănătate și educație prin sport” – Domeniu: Sport, sănătate
  • „Culoarul verde peste Mureș” – Domeniu: Mobilitate, accesibilitate, siguranța circulației
  • „La plimbare cu birja prin orașul Alba Iulia” – Domeniu: Turism
  • „Pauza de joacă – Centru de activități în aer liber” – Domeniu: Amenajare spații publice

Vezi și FOTO: Centru de activități în aer liber, propus la Școala „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Proiect de bugetare participativă

  • „Centru de inovare al orașului” – Domeniu: Oraș digital
  • „Asfaltare” – Domeniu: Amenajare spații publice
  • „Salvați Școala Cartierului Bărăbanț” – Domeniu: Educație și cultură
  • „Sound&Lights Video Mapping în Cetatea Alba Carolina” – Domeniu: Oraș digital
  • „Aer mai curat la Alba Iulia – amplasarea de standuri verzi pentru purificarea aerului” – Domeniu: Mediu
  • „Marcare trecere de pietoni și montare limitatoare de viteză” – Domeniu: Alei, trotuare, zone pietonale
  • „Sisteme fotovoltaice de producere a energiei electrice pentru iluminat public” – Domeniu: Alei, trotuare, zone pietonale
  • „Amenajare parc de agrement cu aparate fitness în aer liber, în orașul Alba Iulia” – Domeniu: Sport, sănătate
  • „Semnalizare pistă de biciclete Catedrală – Poarta 3” – Domeniu: Amenajare spații publice
  • „Aparate de fitness în aer liber” – Domeniu: Sport, sănătate

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 26.11.2020 at 12:00

    Parerea mea : Daca vine acum un turist din alta parte a tarii si vede cum arata municipiul acum si dupa, sa zicem doi ani, revine din nou, presupunad ca s-au implementat acele proiecte,nu va observa nimic schimbat.Balta de la Electrica va fi tot acolo, balariile din fata Casei de Cultura a studentilor vor fi tot acolo, iar celebra parcare de pamant de pe fostul amplasament al pietei va fi tot acolo. Asta va vedea turistul la sosirea in Alba Iulia.
    Ca sa nu mai spunem ca Cetatea nasita de Stalin incepe sa se degradeze.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement