ALDEALDE Alba stă parcă să explodeze, cel puțin asta se vede din reacțiile liderilor, care cu toate că spun că toate lucrurile sunt bune în interiorul partidului expresia feței îi trădează. Azi e Josan, mâine Jidveian apoi iar Josan și tot așa o țin de mai bine de o săptămână. Se pare organizația nu se poate decide pe cine va pune pe primul loc pe listă pentru alegerile la Camera Deputaților.  Cu toate astea, cei doi copreședinți par să fi ajuns la o înțelegere, cel puțin la nivel declarativ, chiar dacă părerile lor sunt diferite, și duminică se va decide ordinea pe listele ALDE la alegerile parlamentare. 

Publicitate

Pentru a demonstra că „focul” din ALDE s-a stins, Ioan Lăzăr, Ovideiu Jidveian, Ioan Marincaș și Daniel Rusu au organizat o conferință de presă. Ce-i drept că o putea susține doar Lazăr având în vedere că ceilalți colegi nu au prea avut comentarii.

Aceștia au anunțat că la finalul acestei săptămâni vor decide pe cine vor pune pe liste ALDE, cu toate că în urmă cu o săptămână, surse din interiorul partidului spuneau ca s-a trimis la București lista în fruntea căreia se aflau Ovidiu Jidveian pentru Camera Deputaților și Daniel Rusu pentru Senat.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În conferința de vineri, Ioan Lazăr declară că în continuare îl susține pe fostul primar al Aiudului, Horațiu Josan pentru a candida la Camera Deputaților.

„Eu îl susțin pe liberalul Horațiu Josan. Sunt convins că va scoate un rezultat foarte bun. Am încredere și în domnul Jidveian dar poate domnul Jidveian își dorește să candideze la Senat, dar dacă va candida la Camera Deputaților, mă gândesc. Să vină nu noi argumente să spună că este mai bun decât Josan. Duminică vom alege” spune Ioan Lazăr.

Acesta a spus că în cazul în care partidul va decide să nu meargă cu Josan se va spune majorității.

Publicitate

Întrebat dacă va mai candida în cazul în care nu va obține primul loc pe listă, Ovidiu Jidveian a răspuns că nu.

”„Eu mi-am manifestat intenția de a candida la Camera Deputaților, iar domul Rusu la Senat. Chiar dacă a fost așa un circ, am fost votat într-o proporție destul de mare. Dacă nu voi fi numărul 1 pe listă nu voi mai candida, deoarece eu cred că o organizație politică trebuie să fie reprezentată în Parlament de un lider, respectiv de co-președinte, dacă nu putem face un pas înapoi și nu trebuie să fac neapărat politică” spune Ovidiu Jidveian.

Publicitate