Actualitate
ALEA 2013: Târg de echipamente, maşini şi biciclete electrice la Alba Iulia. Va fi prezentată şi invenţia locală „Trotineto”
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/09/IMG_0944.jpeg)
În cadrul târgului, vineri, începând cu ora 11.30, se va organiza un workshop pe tema „Susținerea semnatarilor Convenției Primarilor”, destinat reprezentanţilor autorităţilor locale.
Astfel vor fi prezentate o serie de proiecte, de către directorul ALEA, Florin Andronescu (proiectul BUMP), Ovidia Caba din cadrul ADR Centru, (proiectul PromoBio – sprijin pentru creşterea utilizării biomasei in Regiunea Centru), George Lorincz din cadrul Primăriei Alba Iulia (proiectul Conurbant, Soluții moderne pentru iluminat public eficient cu LED-uri de firma Electromagnetica București), Sabina Vasiu de la Pro Energy Timișoara (Contracting- Soluția dumneavoastră pentru eficientizare energetică).
Sâmbătă, de la ora 10.30, la „Ora de inventică”, elevii pasionați de tehnică de la câteva licee din Alba Iulia vor face schimb de idei cu inventatorii români prezenți în cadrul „Salonului Eco Inventica”.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Astfel că în cadrul salonului va participa și Iustin Capră, fostul colaborator al lui Henri Coandă și unul dintre cei mai cunoscuți inventatori români.
Tot sâmbătă, de la ora 12.30, cei mici sunt așteptați la Alba Mall unde va avea loc o eco-serbare susținută de copiii de la mai multe grădinițe din oraș. Participanții vor fi recompensați de către sponsorii evenimentului cu multe premii, iar părinții vor putea vizita standurile expuse în zona centrală și pe galeriile mall-ului.
Toţi cei prezenţi la târg pot participa, sâmbătă, la ora 16.30 la o tombolă, în cadrul căreia vor fi oferite premii.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
Târgul este organizat de către Agenția Locală a Energiei Alba și Consiliul Județean Alba și are ca parteneri ADR ”Centru”, Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Alba Mall. Sponsorii evenimentului sunt Ambient Alba Iulia, Sevco Instalații, Electromagnetica București, Bon Confort Alba Iulia, Ecovolt Alba Iulia și Delphi Electric Alba Iulia.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)