Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alegeri în iunie: Cetăţenii vor decide prin vot popular candidaţii USL la următoarele alegeri

Publicat

Candidaţii USL la următoarele alegeri vor fi aleşi în urma unei validări populare ce se va desfăşura în luna iunie a acestui an. Aceasta a fost propunerea preşedintelui PSD, Victor Ponta, care a fost ulterior validată la nivelul Comitetului Executiv Naţional. În opinia liderului social-democrat din Alba, Ioan Dîrzu, în acest mod se va putea determina clar care dintre membrii organizaţiei este cel mai bun.

Deşi la nivel naţional, propunerea lui Ponta a stârnit discuţii aprinse între reprezentanţii alianţei, pesedistul Ioan Dârzu este de părere că validarea candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare în urma unui scrutin deschis este viabilă: „Într-o perioadă se organizau alegeri interne, iar cu asta asemăn eu aceste alegeri din iunie. Noi vedem, spre exemplu, într-o anumită comună care este cel mai bun. Ăsta este rolul. Nu vrem să ne cheltuim nici energia, nici banii şi timpul pentru a merge pe un candidat care nu are şanse de câştig. Prin aceste alegeri o să reuşim să putem delimita acolo unde este nevoie”.

Liderul PSD Alba a explicat că până la această dată nu se ştie exact cum se vor desfăşura aceste alegeri şi că urmează să se decidă la nivel naţional. Potrivit preşedintelui Victor Ponta, validarea candidaţilor USL prin alegeri preliminare este un model european şi chiar american. Fiecare candidat USL va avea o cotă de voturi din afara partidului, votul oamenilor care trebuie să-l susţină. Dacă nu va îndeplini această cotă, nu va candida, iar USL va nominaliza un alt candidat. Ponta nu a explicat însă procedura prin care va fi nominalizat un alt candidat, de către cine şi cum va fi verificată eligibilitatea acestuia.

Întrebat despre acest aspect, Ioan Dîrzu a declarat că alegerea noului candidat se va desfăşura sub forma unui sondaj de opinie: „Să spunem că un candidat a obţinut atâtea voturi. Pe locul doi, cu un număr mai mare de voturi s-a poziţionat un alt candidat. Acela înseamnă că are şanse mai mari să câştige”.

Vizavi de listele candidaţilor PSD la alegerile din 2012, Dîrzu a explicat că în decembrie 2011 s-au încheiat nominalizările la nivelul fiecărui oraş, dar că numele acestora nu vor fi făcute publice cel puţin deocamdată: „S-au identificat cel puţin 2 potenţiali candidaţi din fiecare oraş şi vor urma negocierile”.

Deşi, în septembrie 2011, liderii USL au anunţat candidaţii pentru alegerile locale, mai exact persoanele propuse de PSD şi PNL drept candidaţi la primăriile municipiu reşedinţă de judeţ şi şefiile Consiliilor Judetene, Victor Ponta vrea ca aceştia, alături de candidaţii USL pentru Parlament să fie validaţi şi de votul tuturor cetăţenilor care doresc să voteze în iunie.

Într-un comunicat semnat Biroul de Presă al USL (PSD, PNL, PC) Alba, se arată că: „Actualii parlamentari vor fi candidaţi în colegii, dar PSD o să aibă încă 120 de candidaţi care trebuie validaţi prin vot public deschis, nu doar interior.
Scopul acestui demers este atingerea următoarelor obiective:

– legitimarea candidaturilor USL printr-un sprijin popular
– mobilizarea candidaţilor noştri în aşa fel încât să-şi facă cunoscute propunerile înainte de campania electorală
– marcarea ca moment politic a faptului că actualul guvern a luat dreptul românilor de a vota în luna iunie
– un exerciţiu pentru a vedea cum funcţionează un scrutin mixt în care se votează şi pentru parlamentari şi pentru aleşii locali
– verificarea capacităţii organizatorice a structurilor noastre politice şi a modului în care vor conlucra candidaţi PSD şi PNL+PC.
Obiectivul nostru, al USL Alba, este câştigarea alegerilor şi vom alege candidaţii în care cetăţenii au încredere că vor înlătura de la putere guvernarea PDL-UDMR-UNPR”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Piticul Atomic

    joi, 12.01.2012 at 12:13

    Nu stiam de ce candidatii PNL Alba, nu mai sunt prezenti pe forum cu postarile lor arogante, s-a dat liber la alegerile primare, gata cu Eutanasiu, Potorina, Florin Roman, Simone Albanii, Mihai Nicusor. Sa auzim numai de bine!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement