Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Alegeri în organizaţia municipală şi judeţeană a PNL: Liberalii din Alba îşi votează noua conducere

Publicat

YouTube video

Membrii PNL Alba îşi vor vota în curând noua conducere. Dacă Adunarea Generală a organizaţiei municipale în cadrul căreia vor avea loc alegeri a fost stabilită pentru 11 mai, membrii organizaţiei judeţene vor fi convocaţi la vot abia în 29 iunie.

Anul 2013 este unul important pentru PNL Alba și din punctul de vedere al organizării interne. Astfel, în perioada martie – iunie sunt programate adunări generale în numeroase localități, pentru desemnarea noilor conduceri ale organizațiilor PNL din județ, finalul procesului urmând să-l reprezinte Conferința Teritorială a PNL Alba, programată la finalul lunii iunie, eveniment în cadrul căruia se va alege structura de conducere a PNL Alba pentru următorii 4 ani.

Una dintre cele mai așteptate Adunări Generale este, fără îndoială, cea a PNL Alba Iulia, anul acesta expirând mandatul actualului Birou Politic Municipal, condus de Gabriel Pleșa.

Câteva informații despre viitoarele alegeri a oferit prof. Adrian Simion, purtător de cuvânt al PNL Alba Iulia:

„PNL Alba Iulia este o structură din ce în ce mai puternică, organizația cunoscând o importantă evoluție în ultimii ani. Acest fapt s-a reflectat inclusiv în rezultatele constant crescătoare obținute la alegeri, fie că vorbim de alegeri europarlamentare, prezidențiale, locale sau parlamentare. În acest context, evident, că este foarte important cum va arăta viitoarea structură de conducere a organizației, mai ales că viitorul birou va avea de lucru intens din secunda doi după ce va fi ales, dacă ne gândim, de exemplu, că anul viitor vom avea două rânduri de alegeri.

Iată de ce îi invităm pe toți membrii PNL Alba Iulia să participe la Adunarea Generală care va avea loc sâmbătă, 11 mai , de la ora 10.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. De asemenea, pentru cei care doresc să candideze, mai trebuie amintit și un fapt foarte important – candidaturile se pot depune până în 7  mai.”

Aflat la final de mandat, liberalul Gabriel Pleşa pare că nu mai intenţionează să îşi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL Alba Iulia. Acesta ne-a declarat că i-au fost de ajuns cei 8 ani de mandat şi că îi lasă şi pe alţii la conducerea Biroului Politic Municipal.

Vedeţi mai jos calendarul alegerilor la organizaţiile din Alba ale PNL:

YouTube video

Data

Ora

Localitatea

15.03.2013

17:00

Vintu de Jos

16.03.2013

11:00

Sibot

16:00

Salistea

17.03.2013

11:00

Pianu

15:00

Blandiana

17:00

Ceru Bacainti

22.03.2013

Cugir

23.03.2013

11:00

Cilnic

14:00

Garbova

17:00

Cut

24.03.2013

11:00

Dostat

14:00

Spring

17:00

Daia Romana

29.03.2013

Sebes

30.03.2013

11:00

Berghin

14:00

Ohaba

17:00

Rosia de Secas

31.03.2013

11:00

Sugag

14:00

Sasciori

17:00

Sintimbru

06.04.2013

11:00

Galda de Jos

14:00

Cricau

17:00

Ighiu

07.04.2013

11:00

Ciugud

14:00

Mihalt

17:00

Craciunel de Jos

12.04.2013

Teius

13.04.2013

11:00

Stremt

14:00

Rimet

17:00

Ponor

14.04.2013

11:00

Bucerdea Granoasa

14:00

Sincel

17:00

Sona

19.04.2013

Blaj

20.04.2013

11:00

Jidvei

14:00

Cetatea de Balta

21.04.2013

11:00

Cenade

14:00

Valea Lunga

17:00

Cergau

26.04.2013

Ocna Mures

27.04.2013

11:00

Farau

14:00

Noslac

17:00

Lunca Muresului

28.04.2013

11:00

Unirea

14:00

Miraslau

17:00

Livezile

10.05.2013

Aiud

11.05.2013

11:00-10.00

Radesti, Alba Iulia

14:00

Lopadea Noua

17:00

Hoparta

12.05.2013

11:00

Rametea

13:00

Ocolis

16:00

Posaga

18:00

Salciua

17.05.2013

Baia de Aries

18.05.2013

11:00

Lupsa

14:00

Bistra

17:00

Sohodol

19.05.2013

11:00

Arieseni

14:00

Girda de Sus

17:00

Scarisoara

24.05.2013

Campeni

25.05.2013

11:00

Poiana Vadului

14:00

Albac

17:00

Horea

26.05.2013

11:00

Vidra

14:00

Avram Iancu

17:00

Vadu Motilor

31.05.2013

Abrud

01.06.2013

11:00

Ciuruleasa

14:00

Rosia Montana

02.06.2013

11:00

Bucium

14:00

Mogos

17:00

Intregalde

07.06.2013

Zlatna

08.06.2013

12:00

Almasu Mare

16:00

Metes

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax