Connect with us
Advertisement

Uncategorized

ALEGERI LOCALE: “Primarul Călin Potor nu va plăti niciun leu din bugetul local pentru spectacole şi concerte”. Vezi şi reacţia PDL

Publicat

Subiectul spectacolelor, concertelor şi evenimentelor organizate cu diverse ocazii în Alba Iulia, cu invitaţi străini a stârnit reacţii în rândul candidaţilor la alegerile locale. Într-un comunicat semnat de candidatul USL la Primăria Alba Iulia, Călin Potor este descris contextul în care sunt organizate aceste manifestări şi cum ar trebui să se desfăşoare acestea, în opinia reprezentantului liberal. În replică, membrii PDL Alba au transmis la rândul lor un alt comunicat, pe acelaşi subiect. Vă prezentăm cele două opinii, în cadrul secţiunii „Alegeri locale”:

“Ultimele sondaje de opinie și analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor, candidatul USL la Primăria Alba Iulia. În momentul de față, Călin Potor este cotat cu 42 la sută din voturi și are prima șansă la Primăria Alba Iulia. Site-ul econtext.ro a publicat recent o analiză care  reunește ultimele sondaje de opinie efectuate de institute specializate, dar și de publicațiile locale. Potrivit acestora, Călin Potor se situează pe prima poziție și este considerat câștigătorul alegerilor din 10 iunie 2012. Analiza econtext.ro a luat în calcul sondaje realizate de CURS, CSOP, GeoPOL, Centrul de Studii și Cercetări Infopolitic (CSCI), Asociația pentru Transparență și Libertate de Expresie și multe publicații locale. Rezultatul confirmă declarațiile noastre. Călin Potor conduce în preferințele electoratului din Alba Iulia cu un avans de peste șapte procente în fața actualului primar al municipiului.

Spectacole și evenimente plătite cu bani grei din taxele și impozitele noastre. Asta ne servește de câteva luni inginerul Mircea Gheorghe Hava, în încercarea disperată de a-și păstra fotoliul de edil al municipiului Alba Iulia. Campania făcută pe banii albaiulienilor calcă în picioare istoria și respectul față de înaintașii noștri.

După ce a ras de pe fața pământului Parcul Custozza, inginerul Hava l-a transformat în piață, iar pietonalul din fața statuii lui Mihai Viteazul, în terasă pentru mici și bere. La ultimele spectacole organizate de inginerul pe care l-am amintit mai sus, tarabele cu mici și bere au fost amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. Probabil pe post de coroane de flori, pentru că zona respectivă a fost întotdeauna folosită pentru ceremonialuri militare și depuneri de coroane. Dar unii au uitat ce înseamnă istoria și o calcă în picioare, pentru a mai aduna câteva voturi. Pentru ei, istoria se reduce la mici și bere la botul calului lui Mihai Viteazul, pavele murdare de grăsimea de la mititei, pe care probabil în câteva zile o să le schimbe, că doar trebuie să trăiască și firmele de partid.

Albaiulienii se confruntă cu o acută lipsă a locurilor de muncă, iar în acest timp singura soluție găsită de inginerul Hava este cea a concertelor plătite cu sume uriașe. Doar în acest an, primăria va plăti 31 de miliarde de lei vechi pentru spectacole și concerte. La aceste manifestări, majoritatea inventate și care nu au nimic în comun cu municipiul Alba Iulia, vin tot felul de trupe din străinătate care încasează onorarii de zeci de mii de euro. Iar tinerii artiști din Alba Iulia se plâng de faptul că nu sunt chemați să evolueze, chiar dacă ei nu cer bani. Avem trupe de muzică ușoară, interpreți de muzică populară, formații de dansuri care nu sunt luate în seamă și nu sunt promovate de actuala administrație. Recent, sute de părinți s-au înghesuit într-o sală mică în centrul municipiului pentru a-și vedea copiii care evoluau într-un concurs de dans modern. Locul lor trebuia să fie pe scena din cetate, dar micuții nu au avut loc de trupele care au primit zeci de mii de euro. Trupele din străinătate să cânte la ei în țară, nu la noi, unde sărăcia este lucie și oamenii nu au ce le pune pe masă copiilor.

În mandatul meu de primar, municipalitatea din Alba Iulia nu va mai plăti NICIUN LEU din bugetul orașului pentru asemenea manifestări. S-a terminat cu jaful din banii publici. Toate evenimentele se vor organiza din sponsorizări, iar artiștii locali vor avea prioritate la toate concertele și spectacolele organizate de primărie.

Călin Potor,

Candidatul USL la Primăria Alba Iulia

Comunicat PDL: “Domnu’ vorbește <uselește>? / Potor vorbește <useleza>?”

“Ce n-a reuşit pentru că nici măcar n-a încercat pe parcursul a patru ani, în mandatul de deputat câştigat cu girul PDL Alba, Călin Potor încearcă să dreagă acum, din vorbe. Cu cât mai multe, pompoase sau grele, după caz şi situaţie, om şi reacţie. Reacţia oamenilor de rând la această limbarniţă apărută brusc, în campanie, după 4 ani de linişte aproape absolută, nu putea fi decât una pe măsură: <Potor vorbeşte?!?!> sau <Potor vorbeşte româna?!?>. Nu. Ceea ce vorbeste el este o limbă veche, iliesciană, căreia, în subsolurile struţocămiloiului de stânga-dreapta, i s-au mai adăugat nişte cuvinte cheie, să dea bine la electoratul mai elevat şi ta-daaam: <useleza>, noua limbă de comunicare a lui Potor şi a echipei sale, fără de care nu poate nimic însă împreună cu care va putea ce n-a văzut Alba Iulia în ultimele două milenii. Pur declarativ.

Esenţa limbii useleze este promisiunea fără nici cea mai mica urmă de acoperire. Pe lângă ea, o contribuţie esenţială la formarea şi propagarea uselezei au avut-o atacurile. Într-un efort demn de cauze mai nobile, cu eşecul suflându-i puternic în ceafă, Potor încearcă pe modelul japonez, seppuku politic. Candidatul s-a lăsat fentat de oamenii lui şi a declarat că el nu ar susţine din bugetul local niciun eveniment cultural, mai cu seamă prezenţa artiştilor străini. Doar copitele comuniştilor au îndrăznit să tăvălească influenţa culturală a Europei. Iata însă că cel care poza în susţinător al ideii de Capitală Culturală, ascuns azi sub uriaşa forţă de distrugere a USL se încurcă în propriile mesaje. <Âştia să cânte la ei acasă>- spune Potor. Ţinem să-l informăm pe Potor că la ultimele evenimente în Alba Iulia au venit numeroşi turişti motivaţi de numele mari prezente pe scena Cetăţii. Cu tot cu pofta şi optimismul din dotare.

Vă prezentăm în continuare un mic ghid de conversaţie uselezo-român, pentru a fi în cunoştinţă totală de cauză, atunci când, foarte probabil, vă veţi mai întâlni cu astfel de situaţii în perioadele imediat următoare: <voi face> = ÎMI voi face; <promit> = ce mă costă s-o spun. Sau construcţii lingvistice mai complexe:

-<Albaiulienii vor beneficia de servicii medicale de calitate> = Cine-şi mai aminteşte de dezastrul din spital din vremea directoratului meu? Ce, altcineva putea mai mult? A fost primul spital pus pe butuci şi înglodat în datorii din ţara asta. Sau, caz mai recent, de ceea ce-ar fi trebuit să fie dispensarul de la Pâclişa? N-a fost să fie, Ponta a avut nevoie de bani, iar eu am fost de acord să-i ia. De la Alba Iulia, familia mea. Pâclişa e doar o rudă mai săracă şi îndepărtată! Morala: halatul alb, de doctor, atât de fluturat şi scos în faţă, nu e o garanţie pe viaţă ca personajul care îl poartă îl şi merită.

– <Călin Potor le propune albaiulienilor locuinţe ieftine> = Hai, mă, nu mai ştiţi de glumă, că nu sap eu fundaţia şi nici nu pun eu gresia. Mulţi citesc, puţini pricep. Iar de locuinţele sociale deja făcute de Hava şi foştii colegi şi-n care lumea deja locuieşte nu zic nimic, că n-o să mă sabotez eu, din interiorul meu… Morala: cine-mparte, casă-şi face.

– <Potor/USL stă bine în sondaje> = băieţi de casă care scriu după dictare şi, de la prânz până seara, gata sondajul, pregătiţi aplauzele. Un sondaj mult mai realist e dat, involuntar, de cele 56 de like-uri de pe pagina personală de facebook, că suntem, cum altfel, <în trend>.  Morala: restul albaiulienilor i-au rezervat un mare dislike pentru 10 iunie. Tot de atunci, limba useleza va mai fi disponibilă doar în arhive sau în motoarele de căutare, ca amintire vagă sau ca dovadă a neputinţei, a ipocriziei şi a nonşalanţei unor oameni care n-au făcut nimic, dar revendică totul.

Biroul de Presă al PDL Alba

N.R. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate în secţiunea „Alegeri Locale” aparţine exclusiv candidaţilor, susţinătorilor ori partidelor politice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adi

    miercuri, 23.05.2012 at 18:58

    Fantastic cata ipocrizie poate zace in potor asta. Cata „indignare” vizavi de tarabele cu mici si bere de langa statuia lui Mihai Viteazul, se pare ca nu era indignat la festivalul muzicii cand si potor se bucura de micul si berea chiar la respectivele terase si acum are tupeul sa faca pe marele moralist. stai acasa potore, „familia” ta Alba nu te vrea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement