Connect with us
Publicitate

Actualitate

ALEGERI LOCALE 2016. PNL Alba: Teiuşul trebuie să iasă din izolare! Avem nevoie de un primar capabil de parteneriat cu CJ, pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşului

Publicat

Cosmin Giurgiu_candidat PNL Teius Dragi teiuşeni,

Avem acum un oraş care din păcate încă trăieşte în umbra gloriei de altădată, când Teiuşul era unul dintre cele mai mari noduri feroviare din România. Tot din păcate, vă spun că acele vremuri, în care ceferiştii reprezentau cea mai mare parte a populaţiei active, au trecut. Istoria este frumoasă şi trebuie respectată, însă nu putem trăi în trecut. Trebuie să mergem mai departe şi să găsim soluţii care să asigure generaţiilor actuale şi viitoare o viaţă bună în Teiuş.

Deşi suntem oraş, încă discutăm în anul de graţie 2016 despre canalizare şi drumuri şi cu greu reuşim să ne depăşim condiţia reală de comună. Nu e normal ca în aceste timpuri, în care tehnologia cunoaşte cele mai efervescente timpuri, noi să fim încă în stadiul în care ne luptăm pentru infrastructura primară. Trebuie să depăşim urgent acest stadiu de dezvoltare, specific unei localităţi rurale şi să trecem mai departe.

Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Dacă ne încăpăţânăm să nu colaborăm cu cei care au expertiza şi resurse, nu vom rezolva nimic, iar peste încă 4 ani, discuţiile din campania electorală se vor reduce din nou la asfalt şi canalizare. Bugetul actual al Primăriei Teiuş este unul de subzistenţă şi de funcţionare, dar nu permite investiţii majore, oricâtă bunăvoinţă ar avea actuala conducere. Fără sprijinul Consiliului Judeţean şi fără proiecte pe fonduri europene nu se va putea face nimic major. Iar de cârpeli cred că sunteţi sătui!

Eu, Ştefan-Cosmin Giurgiu-Sîrb, candidatul PNL Teiuş pentru poziţia de primar al oraşului Teiuş, vă garantez că am atât sprijinul Consiliului Judeţean, cât şi capacitatea de a înfiinţa şi conduce un departament special pentru proiecte europene. Şi nu vorbesc despre irosirea banilor europeni pe proiecte inutile sau care se adresează doar unui segment de populaţie, ci îmi propun să scriem proiecte serioase, de anvergură, care să aducă într-adevăr o schimbare în bine în viaţa noastră, a teiuşenilor.

Aşa că vă aştept în iunie la vot pentru un nou început al oraşului Teiuş.

Pentru un consiliu local cu oameni echilibraţi şi competente, în frunte cu un nou primar.

Al dumneavoastră,

Ştefan-Cosmin Giurgiu-Sîrb, candidatul PNL Teiuş

PNL Alba – Publicitate electorală

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate