Connect with us
Publicitate

Actualitate

ALEGERI LOCALE 2016: VOT cu urna mobilă în judeţul Alba. Cum votează deţinuţii de la Penitenciarul Aiud şi pacienţii de la Spitalul Judeţean Alba

Publicat

urna mobila Duminică, 5 iunie, pot vota şi persoanele care nu se pot deplasa la secţiile de votare, din cauze medicale, deţinuţii din penitenciar, cei aflaţi în arest preventiv sau la domiciliu ori pacienţii din spitale, prin folosirea urnei mobile. Sunt însă anumite condiţii.

Pentru a avea acces la urna mobilă, trebuie depusă cerere scrisă şi acte doveditoare.

Legea nr. 115 din 19.05.2015 pentru alegerea autorităţilor publice locale şi Hotărârea nr. 18/H/20.04.2016 emisă de către Biroul Electoral Central prevăd că persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ – teritorială pe raza căruia se află penitenciarul, votează prin intermediul urnei speciale.

Astfel, în 5 iunie, pot vota, prin intermediul urnei speciale, numai persoanele deţinute care nu şi–au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea pe raza căruia se află penitenciarul.

În măsura în care, numărul persoanelor care au vocaţia de a vota şi au formulat cereri pentru exercitarea acestui drept este mai mare de 200, unitatea penitenciară va solicita încă o urnă specială.

La Penitenciarul Aiud, sunt 4 deţinuţi dintre cei 851, care pot vota la alegerile locale 2016, potrivit legislaţiei în vigoare. Pentru aceştia, a fost amenajat un spaţiu special cu cabină de vot în cadrul penitenciarului, care este arondat secţiei de votare nr. 53. Cele patru persoane private de libertate vor vota duminică, în intervalul orar 9.00-10.00.

La nivel naţional, în custodia unităților penitenciare se aflau 28.080 persoane, la data de 2 iunie. Din cei 1.766 deținuți identificați cu drept de vot pentru alegerile autorităților publice locale, 1.397 au formulat cereri în vederea exercitării acestui drept.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, până sâmbătă seara, erau înregistrate 31 de solicitări de vot cu urna mobilă, de la pacienţi care nu se pot deplasa din cauza problemelor medicale. Potrivit managerului spitalului, Nicoleta Coşarcă, mulţi pacienţi s-au externat vineri, iar alţii au primit bilet de voie, pentru a putea merge să voteze.

Comparativ, la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014, turul doi,  au votat cu urna mobilă 297 de pacienţi de la spital. Atunci au fost înscrişi pentru vot cu urna mobilă 227 de pacienţi la secţiile de la sediul central al spitalului, 25 de la secţiile de Boli Infecţioase şi Dermatologie din centru, 13 de la Psihiatrie şi 21 de la Recuperare medicală. Pe 2 noiembrie 2014, în primul tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din 2014 au solicitat urna mobilă 265 de pacienţi de la Spitalul Judeţean din Alba Iulia.

Pe perioada alegerilor nu sunt eliberate bilete de învoire, deoarece conducerea spitalului nu îşi poate asuma răspunderea pentru viața bolnavilor pe perioada în care sunt în afara spitalului.

Pot vota prin intermediul urnei speciale numai persoanele care au depus sâmbătă cereri scrise, însoțite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile.

Deplasarea urnei speciale se face de o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare, însoțiți de efective ale Ministerului Afacerilor Interne.

Reamintim că potrivit art. 3 alin (3) din Legea nr. 115/2015: „dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ – teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz”.

Citeşte şi VIDEO ALEGERI LOCALE 2016: DUMINICĂ, suntem chemaţi la urne. Ce trebuie să ştii pentru alegerea primarilor şi consilierilor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate