Connect with us
Publicitate

Uncategorized

ALEGERI LOCALE: Călin Potor vine cu o nouă viziune asupra dezvoltării municipiului Alba Iulia

Publicat

Întotdeauna într-o bătălie electorală trebuie să gândești dincolo de ceea ce înseamnă momentul alegerilor. Cetățenii municipiului așteaptă de la primar, de la reprezentanții administrației lucruri concrete. Au așteptări mari în ce privește rezolvarea problemelor cu care ei se confruntă. Pe de o parte trebuie să le cunoști cât mai bine, pe de altă parte trebuie să depui toate eforturile pentru a le rezolva. Este greu, într-adevăr. Niciodată nu o să poți mulțumi pe toată lumea, dar asta nu înseamnă să nu încerci să faci cât de mult se poate.

Călin Potor vine cu o nouă viziune asupra dezvoltării oraşului, prin investiţii importante şi crearea de locuri de muncă. Avem nevoie de o gândire strategică și de o viziune modernă de dezvoltare a orașului. De ce? Pentru că trăim într-un municipiu reşedinţă de judeţ caracterizat prin lipsa locurilor de muncă. Anul trecut în Alba Iulia nu au existat mari investiții. 2011 a însemnat ZERO locuri de muncă noi. Avem mii de șomeri, populația municipiului a scăzut, potrivit ultimului rencensământ cu aproximativ 10.000 de persoane, tocmai din cauza faptului că nu au o perspectivă în Alba Iulia. Oamenii nu au locuri de muncă, tinerii preferă ca la finalizarea studiilor să rămână în orașe care le oferă oportunități de angajare, astfel că peste câțiva ani vom avea un  oraș subdezvoltat, cu o populație îmbătrânită. Tocmai asta ne dorim să facem: să readucem viața economică în Alba Iulia pentru a oferi o șansă reală de dezvoltare.

Încă ceva. Nu Călin Potor va aduce investiții. Nu Călin Potor va crea locuri de muncă. Echipa de profesioniști ai USL, care lucrează împreună cu candidatul Călin Potor va face toate aceste lucruri. Trebuie ca oamenii să înțeleagă că un om, cât de bine pregătit ar fi el și indiferent de experiența pe care o are, nu poate reuși singur. Mai ales într-o acțiunea de revitalizare a economiei orașului nostru. ÎMPREUNĂ cu echipa POATE. Din punctul meu de vedere acesta este secretul reușitei. Munca în echipă. La care se adaugă seriozitatea și multă, foarte multă muncă.

Eu nu fac promisiuni deșarte. Pot să le spun oamenilor că voi fi în continuare la fel de sincer cum am fost și până acum și că mă voi precupa în continuare de bunăstarea lor. Călin Potor este un albaiulian care i-a respectat întotdeauna pe locuitorii municipiului şi care le-a ascultat doleanţele. Indiferent de poziţia pe care a ocupat-o, de director, de viceprimar, de parlamentar, principala lui preocupare a fost aceea de a servi interesul cetăţeanului. Este tot mai evident dezinteresul actualei administraţii locale pentru rezolvarea problemelor oamenilor şi asigurarea unor condiţii de trai decente. Alba Iulia trebuie condusă de oameni serioşi, capabili şi preocupaţi de dezvoltarea oraşului şi de crearea unor condiţii decente de viaţă. Echipa USL este singura alternativă la dezastrul promovat de actuala conducere a municipiului.

Îmi doresc să avem parte în această campanie electorală de o competiție fair play, caracterizată prin dialog, dezbateri serioase și argumente. Pentru că în final cetățenii sunt cei care vor avea de câștigat.

Călin Potor

Candidatul USL la Primăria Alba Iulia

N.R. Responsabilitatea materialelor marcate din secţiunea „Alegeri Locale” aparţine în exclusivitate semnatarilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate