Actualitate
ALEGERI LOCALE: Reputatul designer-arhitect sibian Andu Mărginean îl sprijină pe Dorin Nistor în proiectele care vor schimba Sebeşul
Candidatura reprezentantului PDL, Dorin Nistor, la Primăria din Sebeş primeşte sprijinul unui reputat designer arhitect din Sibiu, care aduce argumente prin care crede că anumite proiecte ce vor schimba faţa oraşului ar putea prinde viaţă:
„Cu toată convingerea, vin azi, din burgul vecin, Sibiu, să afirm în faţa Dumneavoastră, cu sinceritate totală, că eu, Andu Mărginean, cred şi susţin, cu maximă convingere, în proiectul pentru oraşul Sebeş, al prietenului meu Dorin Nistor, prietenul şi Primarul Dumneavoastră.
Privesc de mai bine de 10 ani societatea românească prin lentila profesiei mele, aceea de designer arhitect; am evoluat alături de aceasta şi împreună cu ea, am încercat şi am reuşit în tot acest răstimp să construiesc frumos, dar mai ales trainic.
Spaţiul citadin al Sibiului, cu al său parfum de epocă, cu spiritul său de burg medieval săsesc (ce-i drept, destul de diluat) a fost pentru mine, în perioada mea de formare, atât ca om, cât şi ca profesionist, un mediu de creştere bun, propice, săţios. Sibiul m-a învăţat cu multă răbdare şi discreţie lecţia proporţiei, armonia şi rafinamentul cosmopolit din anatomia medievală, şlefuită lent, dar definitiv de timp, a unui oraş care azi respiră contemporan european. Prin munca mea, în miezul său sau în alte locuri ale ţării , m-am străduit să întorc către el un strop de recunoştinţă pentru dărnicia sa.
Privesc tocmai de aceea cu atât de mult respect la cetatea soră, Sebeşul, şi-o compătimesc, mă mâhnesc când privesc cum se sufocă sub colbul gros şi puhav aşternut din indiferenţa şi neştiinţa celor care-l pseudo-gospodăresc azi sau de-o vreme încoace! O tristeţe mută copleşeşte spiritul oricui devine atent şi încearcă să străpungă pojghiţa îmbâcsită de haos spre a contempla istoria locului, pitorescul oraşului vechi. Tristeţea mea sau a viitorului primar Dorin Nistor e cu atât mai adâncă cu cât ştim cât de simplu şi posibil este remediul său, tratamentul acestei grave maladii de care suferă azi oraşul dumneavoastră. Nu spun că-i va fi uşor lui Dorin să cureţe cu un pămătuf gros smogul de pe clădirile din oraş, de pe aleile sau copacii din parcuri, să spele obrazul obosit al cetăţii sau să dea la propriu strălucire lacului din parcul central! Dar aşa trebuie pornit, aşa trebuie început, căci, mai apoi, oraşul va grăi şi va cânta muzica pe care şi-o doreşte. Nimic nu trebuie inventat! Sebeşul are tot ceea ce îi trebuie în gena sa istorică, în arhitectura sa sau în spiritul său transilvănean, dar acestea trebuie scoase la lumină şi marcate cu însemnul de valoare de patrimoniu. Sebeşul e unul dintre puţinele oraşe ale României care-şi ţine comoara nepreţuită, hărăzită de Dumnezeu şi istoria seculară, adânc îngropată în neputinţa imorală a prezentului.
Vă chem pe Dumneavoastră, vecini şi sper prieteni ai mei, cetăţeni din acest minunat oraş, să votaţi pe 10 iunie 2012! Redaţi şansa la o viaţă onorabilă, demnă şi mai ales frumoasă oraşului Sebeş, votând Dorin Nistor Primar.
Al Dumneavoastră,
Andu Mărginean”
N.R. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate în secţiunea „Alegeri Locale” aparţine exclusiv candidaţilor, susţinătorilor ori partidelor politice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
gogu
luni, 04.06.2012 at 19:18
bine zici ,dar ai gresit omul!!!! dorin asta doarme si plateste impozite tot la alba iulia, la patron!!!
Aniela Prode
marți, 05.06.2012 at 08:29
Esti prost informat
John Doe
luni, 04.06.2012 at 22:56
Gogule, tu cu Dancila al tau dormiti pe banii sebesenilor de vreo 12 ani. Sa va fie de ajuns. Din 10 iunie Nistor va fi primar la Sebes. Asta-i clar pentru oricine.
ion
marți, 05.06.2012 at 21:28
Am auzit astazi la radio o voce de canal MITICA FULEA care ataca pe toata lumea,el care a distrus clubul sebes de fotb al,a mancat banii clubului pe la chefuri la restaurantul TURN cu tinerii liberali,a pariat pe meciurile echipei pierzand diferite meciuri ca sa castige pariurile,a decontat facturi false pe echipamente sportive,parchetul ar trebuii sa se sesizeze,e o scursura a societatii!!!!!