Actualitate
ALEGERI LOCALE: Simone Albani, USL: După alegeri, la muncă pentru spitalele din Alba Iulia
Sistemul de sănătate nu e doar o sintagmă goală pe hârtie. E un loc crucial pentru existenţa fiecărei comunităţi. Este locul unde oamenii îşi pun de multe ori ultima speranţă pentru sănătatea lor şi se aşteaptă la servicii decente. „Sistemul de sănătate” este spitalul şi oamenii de acolo, nu doar o discuţie „la televizor” despre bugete şi teorie.
La noi, în Alba Iulia, am găsit în acest „sistem sanitar” nişte oameni deosebiţi care îşi fac însă munca în nişte condiţii foarte grele. Iar eu nu am ajuns acolo pentru că e campanie electorală, ci de nevoie. Pe lângă mulţumirile pe care vreau să le aduc personalului medical, care s-a purtat exemplar din punct de vedere profesional, atrag şi eu atenţia asupra slabei întreţineri şi slabelor dotări. Sunt lipsuri evidente, care nu-s de azi, de ieri. E vorba de un interes scăzut din partea celor care au guvernat, naţional şi mai ales LOCAL.
E nevoie de mai multă implicare din partea autorităţii locale. Şi astea nu-s vorbe. E nevoie pur şi simplu de implicare financiară şi de dorinţa de a avea servicii medicale pentru oameni. Aici nu mai încap vorbe. Am stat cu toţii prea mult deoparte şi mai ales cei care de 18 ani conduc primăria oraşului. Nu e timp de poveşti şi dezbateri, e nevoie de acţiune imediată. Asta înseamnă să conduci un oraş: să te ocupi de aceste nevoi esenţiale, între care şi sănătatea.
Închei cu convingerea fermă că, din iunie, după alegeri, merg în Consiliul Local alături de echipa USL, condusă de Călin Potor, un medic şi un om care a condus cu succes un spital în Alba Iulia, ca să facem treabă pentru sistemul medical, adică pentru spitalele noastre! Fără vorbe multe. Merg acolo cu gândul să facem locuri de muncă în oraş dar să avem şi grijă de sănătatea oamenilor. Aceasta nu e o promisiune, ci un program de muncă ce va începe peste doar o săptămână, pentru mine şi colegii mei.
N.R. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate în secţiunea „Alegeri Locale” aparţine exclusiv candidaţilor, susţinătorilor ori partidelor politice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News