Actualitate
ALEGERI PARLAMENTARE 2016. PSD Alba: Îndrăzneşte să crezi în România! Ziua Naţională trebuie să o sărbătorim uniţi, nu dezbinaţi de interese politice!
Am observat cu mâhnire cum în aceste zile românii sunt tot mai dezbinaţi şi asta din cauza preşedintelui Klaus Ionannis. În preajma Zilei Naţionale a României, într-un moment în care ar trebui să sărbătorim împreună 1 Decembrie, uniţi şi fraţi, şeful statului deturnează în cel mai josnic mod această sărbătoare sfântă a poporului român.
Într-o încercare disperată de a transfera din puţinul capital de imagine pe care îl mai are către PNL, Klaus Iohannis foloseşte manifestările dedicate Zilei Naţionale a României pentru a-şi taxa şi pentru a-şi pedepsi adversarii politici, indiferent de culoarea politică pe care o au. Într-un gest mult prea mic pentru un om de stat, preşedintele anunţă că invită la Ziua Naţională doar pe cine crede domnia sa, transformând 1 Decembrie în „banchetul lui Iohannis”.
Domnule Klaus Iohannis, deşi nu respectaţi oamenii care reprezintă instituţii ale statului român, oameni aleşi democratic de români, vă rugăm să respectaţi românii şi să fiţi un preşedintele al tuturor românilor, să le respectaţi instituţiile fundamentale şi valorile naţionale! Credem că veţi înţelege că România are nevoie de unitate şi mai mult ca oricând românii trebuie să fie uniţi, iar toţi cei care îi reprezintă să lase la o parte orgoliile politice şi să lucreze în interesul cetăţeanului.
De aceea noi, echipa Partidului Social Democrat Alba, ne oprim din agitaţia campaniei electorale şi facem un apel la români. Din Alba Iulia, capitala de suflet a tuturor românilor, îi rugăm pe fraţii noştri să fie uniţi, să îşi iubească ţara şi valorile naţionale, să îşi cunoască istoria şi trecutul şi să privească încrezători spre viitor. Suntem o ţară de oameni vrednici şi cinstiţi, iar în decursul vremurilor am trecut peste orice greutate fiind UNIŢI. Am fost uniţi la strigătul lui Avram Iancu, am spulberat dezbinarea sub braţul puternic al lui Mihai Viteazul, ne-am dat mână cu mână la 1 decembrie 1918 şi vrem SĂ FIM UNIŢI şi la 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
În aceste zile am întâlnit mulţi români, oameni care îşi iubesc poporul şi care nu ar ezita să îşi dea viaţa pentru idealurile româneşti, oameni care ne-au cerut să luptăm pentru a opri dezbinarea românilor. În Ţara Moţilor, la Sebeş, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în Capitala Uniri, Alba Iulia, românii ne-au cerut să luăm atitudine şi să strigăm tare şi puternic, în numele lor, că VOR SĂ FIE UNIŢI. La îndemnul lor îi invităm la Alba Iulia pe toţi cei care simt, trăiesc şi gândesc româneşte, pe cei care vor să sărbătorească şi să se bucure de Ziua Naţională a României. Noi le promitem că vom fi gazde bune, că vom opri competiţia electorală în care suntem în această lună pentru a cinsti şi respecta această sărbătoare sfântă – Ziua Naţională a României.
Partidul Social Democrat crede că România are nevoie de o guvernare PSD, o guvernare care să readucă încrederea românilor, să unească ceea ce au dezbinat cei care sunt acum vremelnic la putere. România se bazează pe oamenii săi, se construieşte prin munca lor, se bazează pe alegerile românilor şi se dezvoltă sub conducerea unor adevăraţi oameni de stat, oameni care pun interesul naţional mai presus de orice. Avem nevoie de o Românie PUTERNICĂ în Uniunea Europeană şi în NATO! Depinde de noi acest lucru şi trebuie să învăţăm din nou să credem în noi, să credem în România!
Îndrăzneşte să crezi în România!
Echipa PSD Alba pentru Parlamentul României: Ioan Dîrzu, Daniel Breaz, Cornel Suciu, Gheorghe Damian, Ioan Călin Andreş, Cornel Murg, Marcela Dărămuş, Elena Aron, Horaţiu Clepan, Dan Gabriel Bărbuleţiu, Aurel Costică Ispas.
PSD Alba – publicitate electorală (publicat de Independent SRL la comanda PSD Alba Cod unic mandatar financiar PSD: 11160007)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Betmen
miercuri, 30.11.2016 at 09:56
Hoti din alba + alti din alte partide 😉 !