Connect with us
Advertisement

Actualitate

ALEGERI PARLAMENTARE | Ion Dumitrel: „Domnule deputat Potor, aveţi onoare şi nu mai jigniţi inteligenţa alegătorilor”

dumitrel

Publicat

Într-un material apărut recent în presă, deputatul Potor declara cu emfază că „Ne propunem ca în viitorii 4 ani să creăm în zona Alba Iulia, Berghin, Ciugud, Daia Română şi Ohaba cel puţin 3.000 noi locuri de muncă”.

Trecând peste faptul că „zona”amintită nu există ca entitate administrativă, ci pur şi simplu coincide cu aria colegiului în care domnul deputat candidează, vreau să fac referire strictă la aberaţia economică emisă de domnul doctor sau de cei care-i scriu comunicatele de presă referitoare la cele „3.000 de noi locuri de muncă”.

Sunt un om de administraţie, cu o experienţă vastă, iar economia judeţului îmi este foarte familiară. Sunt obişnuit cu cifrele şi cu datele economice, pentru că prin mâna mea trece anual bugetul judeţului Alba. De aceea, nu pot să nu remarc o astfel de enormitate emisă cu atâta lejeritate de un om care se presupune că ne reprezintă judeţul în Parlamentul României şi doreşte să mai facă acest lucru încă 4 ani.

Pe scurt, stimate domnule doctor, cred că nu aveţi nici cea mai mică idee ce înseamnă 3.000 de noi locuri de muncă într-un judeţ cum este Alba. Se spune că Dumnezeu a lăsat pe lume exemplele ca să înţeleagă şi cei mai săraci cu duhul. Să vă dau, aşadar, nişte cifre concrete, din care sper că veţi trage concluzia că ceea ce aţi promis întrece orice imaginaţie sau bun simţ.

În judeţul Alba funcţionează momentan câteva societăţi de anvergură naţională de care suntem mândri. Vorbesc despre Transavia, Albalact, Jidvei, Alpin57 Lux sau Bosch Blaj. Am dat doar câteva exemple şi sper să nu se supere unii pe care i-am omis.

Aveţi habar, domnule Potor, câţi angajaţi au aceste mari companii ale industriei româneşti? Haideţi să vă spun eu:

Transavia – 913 angajaţi în judeţul Alba

Albalact – 650 de angajaţi în toată România

Jidvei – 934 de angajaţi pe grupul de firme din întreaga ţară, nu doar din Alba

Bosch Blaj – 545 de angajaţi

Alpin 57 Lux – 515 angajaţi

Facem, domnule doctor, o adunare simplă, iar totalul este de 3.557 de locuri de muncă. Din care, aşa cum aţi văzut, nu toate sunt în judeţul Alba.

Şi acum vine întrebarea firească şi de bun simţ: cum vreţi dumneavoastră să faceţi în 4 ani 3.000 de noi locuri de muncă în Alba, domnule doctor Potor ??? Poate aveţi o soluţie magică. Însă, dacă o aveţi acum, de ce nu aţi aplicat-o în cei 4 ani cât aţi fost parlamentar ?

Sau, poate doriţi să-i clonaţi pe cei mai buni oameni de afaceri din judeţ. Nici aşa nu aţi reuşi, pentru că business-urile nu se clonează!

Nu faceţi decât să jigniţi inteligenţa oamenilor din acest judeţ cu astfel de propuneri aberante.

Îi jigniţi inclusiv pe aceşti oameni de afaceri, care aduc pâine pe masa celor câteva mii de angajaţi pe care îi au în Alba!

Lăsaţi promisiunile, domnule doctor, şi întoarceţi-vă la stetoscop. Am auzit că acolo vă pricepeţi.

Ion Dumitrel

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba

N.Red. Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate în secţiunea “Alegeri Parlamentare” aparţine în întregime formaţiunilor politice, candidaţilor nominalizaţi şi susţinătorilor acestora.


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. ALin

    joi, 22.11.2012 at 17:43

    La ce minciuni zice, cred ca nu se pricepe nici acolo!

  2. mda

    vineri, 23.11.2012 at 07:30

    pertinent articolul…prea multa poveste din partea lui potor, asa cum a fost si campania de la locale, unde doar faptul ca era sustinut de 3 partide l-a facut sa aia sanse la locul 2. a fost votat omul, in speta hava si nu partidul, iar in cazul lui potor, nu. oricum daca nu prinde inca un mandat de deputat, atunci cariera lui politica se cam apropie de sfarsit. de ce? este modelul politicianului de tip trecut, promite dar nu prea poate…plus tradarea, sunt lucruri care nu se uita…

  3. cineva din Alba

    vineri, 23.11.2012 at 08:26

    vai ce bine-i în Alba ! aşa de bine le este oamenilor, încît au dat buzna la cele 5-6 firme care mai supravieţuesc după dezastru lăsat de pdl ! impozitul forfetar…sa uitat de el ? ? ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement