Eveniment
Alegeri prezidențiale 2019: La noapte începe votul în Diaspora. HARTA secțiilor de votare pentru românii din străinătate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că alegerile pentru Președintele României din anul 2019 au intrat în linie dreaptă, iar la unele secții de votare din străinătate, precum cele din Australia și Noua Zeelandă, cetățenii români pot să se prezinte la urne încă din această noapte.
Potrivit noilor reglementări introduse în legislația electorală, la scrutinul prezidențial din acest an cetățenii români aflați în străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și exercita dreptul de vot la secțiile de votare, în ambele tururi de scrutin.
VEZI AICI HARTA SECȚIILOR de VOTARE în străinătate.
PROGRAMUL de vot pentru DIASPORA:
Vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12.00 – 21.00
Sâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7.00-21.00
Duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7.00-21.00.
În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21.00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, mai precizează AEP.
Cine poate vota în străinătate?
Potrivit legii, pot vota la secțiile de votare din străinătate cetățenii români care în ziua alegerilor se află în afara țării, indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul altei țări – domiciliați, rezidenți sau turiști. Cei care au dorit să voteze la o secție de votare din străinătate mai aproape de casă au avut posibilitatea să se înregistreze cu această opțiune pe portalul votstrainatate.ro, în această situație aflându-se 38.944 de alegători.
Care sunt acte necesare?
Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Secții de votare în străinătate
AEP precizează că, pentru aceste alegeri, în străinătate au fost organizate 835 de secții de votare.
Lista acestora poate fi consultată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, AICI.
Votul prin corespondență
În premieră la un scrutin prezidențial, anul acesta, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție și varianta de a vota anticipat, prin corespondență, pentru această opțiune fiind înregistrați pe portalul votstrainatate.ro un număr de 41.003 cetățeni români.
Plicurile cu voturile acestora trebuie expediate astfel încât să poată fi livrate la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondență până cel mai târziu la data de 7 noiembrie 2019. Majoritatea plicurilor au ajuns deja la destinație și expeditorii au primit din partea AEP mesaje de confirmare. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menționat vor fi notificați și îndrumați să se îndrepte spre cea mai apropiată secție de votare.
Monitorizarea votului
O altă noutate a alegerilor prezidențiale din acest an o constituie utilizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Secțiile de votare din străinătate vor fi dotate cu trei până la nouă tablete, acestea având dublă funcționalitate: scanarea actelor de identitate a votanților și înregistrarea semnăturii electronice a acestora.
Candidații la prezidențiale 2019
Candidații înscriși în cursa electorală pentru alegerea președintelui României sunt:
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Mircea Diaconu
Dan Barna
Theodor Paleologu
Viorel Cataramă
Hunor Kelemen
Ramona Bruynseels
Cătălin Ivan
Bogdan Stanoevici
John Banu
Sebastian Popescu
Alexandru Cumpănașu
Ninel Peia
Fiecare candidat poate fi votat o singură data în primul tur al alegerilor prezidențiale 2019, aplicându-se ștampila votat pe căsuța reprezentativă candidatului favorit.
Voturi nule
Se consideră vot nul, orice buletin de vot care are:
Mai multe ștampile „Votat” pe buletinul de vot
Aplicarea ștampilei în afara chenarului candidatului ales
Deteriorarea buletinului de vot
Vot corect
Aplicarea ștampilei „Votat” într-un singur chenar, reprezentativ candidatului ales
Plasarea corectă a buletinului de vot în urna colectoare
Votul în țară
În țară au fost organizate 18.748 de secții de votare. Lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral / Geografie electorală / Registrul secțiilor de votare. Alegătorii pot afla secția de votare la care sunt arondați accesând www.registrulelectoral.ro
Votarea în țară are loc duminică, 10 noiembrie 2019, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; titlul de călătorie; carnetul de serviciu militar.
În țară, cetățenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar, în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.
Operațiunile privind numărarea voturilor, inclusiv ale celor prin corespondență, sunt înregistrate video și audio și se desfășoară în deplină transparență, în prezența tuturor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor acreditate.
Campania electorală, care a început în data de 12 octombrie 2019, se încheie sâmbătă dimineaţa (9 noiembrie 2019), la ora 7:00. În cazul organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe la data de 15 noiembrie 2019 și se încheie la data de 23 noiembrie 2019, la ora 7:00.
surse: roaep.ro, mae.ro, stiri.tvr.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News