Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

ALEGERI PREZIDENŢIALE: Sesiuni de instruire a preşedinţilor secţiilor de votare din ALBA şi locţiitorilor acestora. Programul şi temele prezentate

Publicat


stampila de vot

stampila de votInstituţia Prefectului Alba anunţă că în perioada 27-29 octombrie 2014 se va desfăşura instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora în cadrul secţiilor de votare. Activităţile se desfăşoară la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, în două serii/zi, începând cu orele 9.00 şi 12.00.

Ordinea de zi cuprinde dezbateri cu privire la atribuţii ce revin preşedinţilor/locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Prezentarea este asigurată de judecător Teodora Maria Ţîmpea – preşedintele Biroului electoral judeţean Alba.

De asemenea, se vor prezenta detalii privind gestionarea Registrului electoral cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2014. Prezintă Elena Burba– consultant parlamentar Autorităţii Electorale Permanente.

Alte puncte pe ordinea de zi:

– măsuri de natură organizatorică în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a alegerilor prezidenţiale; prezintă: Vasile Bumbu– şef serviciu – Instituţia Prefectului judeţul Alba

– instrucţiuni privind completarea corectă a Procesului verbal privind constatarea rezultatului alegerilor; prezintă Anton Şanta – director adjunct Direcţia Regională de Statistică Alba

– asigurarea comunicaţiilor în timpul alegerilor prezidenţiale din anul 2014; prezintă colonel Călin Petraşcu – şef Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Alba

– paza secţiilor de votare; prezintă Sorin Cioancă – şef serviciu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba

– norme P.S.I.; prezintă colonel Felix Pintea – adjunct al inspectorului şef – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba

– hotărâri şi decizii adoptate de Biroul Electoral Central cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în materia alegerilor prezidenţiale; prezintă Vasile Bumbu – şef serviciu – Instituţia Prefectului judeţul Alba.

Vezi Programare instruiri presedinti, loctiitori BEJ ALBA.

 


TOP articole in ultimele zile


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO/VIDEO Accident GROAZNIC în Sibiu: Trei tineri morți, altul în stare gravă și două mașini facute praf

Publicat

Trei tineri au murit, iar altul este în stare gravă după impactul dintre două autoturisme produs, vineri seara, pe DJ 106, lângă Sibiu, scrie Romania24. Potrivit IPJ Sibiu, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, in vârstă de 19 ani, pe fondul vitezei excesive, a pătruns pe sensul opus de […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO/ VIDEO: Un tânăr din Alba își caută jumătatea la ”Gospodar fără pereche”. Care este povestea lui Călin Hîrlea

Publicat

Călin Hîrlea este născut în județul Alba, are 34 de ani și este proprietarul unei pensiuni din localitatea Vidolm, pe care a ridicat-o cu mâinile lui și pe care vrea s-o împartă cu o viitoare soție. Nu și-a găsit sufletul pereche până acum și s-a gândit că show-ul ”Gospodar fără pereche” e locul potrivit pentru […]

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Platformele subterane de colectare a gunoiului la Alba Iulia. Investiția din bugetul local va fi de 2,5 milioane euro

Publicat

Valoarea lucrărilor pentru amplasarea a 134 de platforme subterane pentru colectarea deșeurilor în orașul Alba Iulia, investiție ce urmează să fie făcută în acest an, va fi de 11,7 milioane lei. Documentația intră la aprobare în ședința Consiliului Local de joi, 27 februarie. În ședința din 27 februarie urmează să fie aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO Un ghid din Alba Iulia a sărbătorit Ziua Internațională a Ghidului de Turism strângând chiștoacele aruncate în zona Cetății

Publicat

Cristian Kalanyos, un albaiulian care lucrează ca ghid turistic în Cetatea Alba Carolina a sărbătorit, vineri, într-un mod inedit Ziua Internațională a breslei sale, culegând chiștoacele de țigări aruncate de trecători pe spațiul dintre Porțile I și II ale Cetății. Bilanțul demersului său a fost impresionant: 500 de mucuri de țigări strânse de pe o […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate