Actualitate
Alegerile parlamentare din toamnă se vor desfăşura prin vot mixt: uninominal şi pe liste
Preşedintele Comisiei electorale, Sulfina Barbu, a anunțat că la alegerile parlamentare din toamnă va fi aplicat sistem de vot mixt, iniţiativă acceptată în unanimitate în Comisia parlamentară pentru elaborarea legislației electorale.
“Grupurile parlamentare au adoptat, prin consens, un sistem de vot, o propunere de sistem de vot mixt, jumătate din colegii să fie votate uninominal majoritar și jumătate să fie votate pe o listă de compensare pe care vom vedea cu ce propunere vine AEP”, a declarat Sulfina Barbu.
“AEP și MAI, până săptămâna viitoare, vor veni cu un proiect de lege scris și partidele parlamentare vor analiza dacă sunt de acord, intrăm pe fiecare acord în parte și avem șanse, dacă reușim să adoptăm prin consens, să adoptăm un proiect de lege până la sfârșitul lunii aprilie”, a precizat Barbu.
Au fost luate în calcul patru variante pentru votul la alegerile din toamnă: sistemul actual, sistem uninominal majoritar, sistem de liste şi cel mixt (adoptat cu 13 voturi).
Sursa: realitatea.net.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News