Alertă alimentară. Mai multe loturi de fistic comercializate într-un mare lanț de magazine din România au fost retrase de la vânzare. Rechemarea a fost publicată pe site-ul ANSVSA. 

Motivul rechemării este detectarea ocratoxinei A în concentrații care depășesc limitele legale.

Publicitate

Ocratoxina A este o micotoxină produsă de mucegaiuri, cu potențial toxic pentru rinichi și cu proprietăți posibil cancerigene, potrivit Mediafax.

Produsele vizate

Metro Chef Fistic Decojit Granule (500 g), cod de bare 5948792056537.

Loturile vizate: L0104267, L1102267, L1103267, L2502267 și L2901267. Datele de expirare sunt între ianuarie și aprilie 2027.

Metro Chef Fistic Decojit Pudră (500 g), cod de bare 5948792056544. Loturile vizate: L0202267, L21042610, L2801267 și L2904267. Datele de expirare sunt între ianuarie și aprilie 2027.

Aceste loturi au fost comercializate în magazinele Metro din Sibiu, Cluj, Turda, Deva, Târgu Mureș, Timișoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Brașov, București, Voluntari, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Buzău, Craiova, Constanța, Piatra Neamț, Suceava, Iași, Galați, Bacău.

Publicitate

Deși în județul Alba nu există magazine Metro, unele magazine mici și restaurante se aprovizionează din acest lanț de magazine.

Dacă ai cumpărat oricare dintre aceste produse, ANSVSA recomandă să nu le consumi. Ele pot fi returnate în orice magazin Metro Cash & Carry din România până pe 21 iunie 2026, iar contravaloarea va fi restituită.

Pentru informații suplimentare: info.online@metro.ro sau 0374.115.555.

Foto: Imagine generată cu ajutorul AI