Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alertă pe aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj Napoca: Un avion, reținut la sol din cauza suspiciunilor de gripă din China

Publicat

Alertă la aeroportul din Cluj Napoca din cauza unor suspiciuni de corona virus. Se pare că o aeronavă a fost ținută la sol din cauza unor suspiciuni legate de virusul ucigaș din China.

O fotografie cu intervenția autorităților pe aeroportul din Cluj a fost postată pe Info Trafic Cluj Napoca.

Potrivit primelor informații ar fi vorba despre o aeronavă care aparține companiei LOT. Toți pasagerii ar fi la bord și nu li s-ar permite să părăsească aeronava.

Momentan, autoritățile nu au comunicat nimic oficial.

UPDATE ora 14.30: Reprezentanții aeroportului spun că ar fi vorba despre un avion sosit de la Varșovia în care se află o persoană care a călătorit într-o zonă contaminată unde a avut contact cu persoane aflate acum în carantină.

La fața locului s-au deplasat reprezentanții DSP Cluj. Toate persoanele au fost reținute în avion.

UPDATE ora 16.00:

Direcția de Sănătate Publică anunță că pasagera zborului LOT de la Varșovia la Cluj a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase unde se află izolată, scriu jurnaliștii de la actualdecluj.ro.

Reamintim, un zbor al companiei din Polonia a fost blocat la sol pe Aeroportul din Cluj timp de mai multe ore, după ce o pasageră a prezentat simptome ale virusului din China care a făcut peste 100 de victime. Avionul a fost oprit de la ora 13:00 pe aeroport, unde au ajuns o ambulanță și un echipaj medical specializat de la Direcția de Sănătate Publică Cluj.

Potrivit DSP, pasagera în cauză se află în carantină la Spitalul de Boli Infecțioase. În cele ce urmează se vor face mai multe teste pentru a se afla cu siguranță dacă femeia a contractat sau nu coronavirusul care face ravagii în Asia și care s-a răspândit deja în Europa.

Potrivit directorului Mihai Moisescu „este o suspiciune. S-a urmat procedura. Este (pacienta -n.r.) la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase unde va fi investigată, după care vom putea afirma da sau ba. Este izolată acolo. Nu se poate infirma. Persoana este asimptomatică. Recunoaște un posibil contact cu o persoană posibil infectată cu coronavirus. Până atunci rămâne izolată”, a declarat Moisescu pentru actualdecluj.ro.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement