Connect with us
Advertisement

Administrație

Aleșii locali ar putea fi obligați să își publice anual CV-ul cu parcursul academic și profesional. Ce amenzi vor risca

Publicat

Aleșii locali ar putea fi obligați să își publice anual CV-ul. Pe lângă întocmirea și depunerea declarațiilor de avere și interese, președinții de consilii județene, vicepreședinții, primarii și viceprimarii ar putea fi obligați să-și actualizeze și publice anual CV-ul. O propunere legislativă în acest sens a fost înregistrată recent la Senat. 

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ a fost înregistrată pentru dezbatere pe 19 decembrie la Senat.

„Actuala legislaţie nu include o cerință explicită pentru aleşii locali de a-şi face publice CV-urile după preluarea mandatului. Deşi aceștia sunt obligaţi să depună declarații de avere
şi de interese, aceste documente oferă în principal informaţii financiare şi asupra potenţialelor conflicte de interese, nu și o privire detaliată asupra experienţei profesionale şi a calificărilor lor.

În contextul politic şi social actual, există o nevoie crescută de transparență și responsabilitate din partea reprezentanţilor locali. Publicarea CV-urilor poate contribui semnificativ la acest obiectiv, permiţând cetăţenilor să obţină o înţelegere mai profundă a parcursului profesional al aleşilor lor”, susține inițiatorul proiectului, senatorul Cosmin-Marian Poteraş.

Aleșii locali ar putea fi obligați să își publice anual CV-ul

Astfel, potrivit proiectului, aleşii locali sunt obligaţi să depună un Curriculum Vitae (CV) în termen de 30 de zile de la validarea mandatului lor şi să îşi actualizeze CV-ul anual până la data de 15 iunie a fiecărui an.

Proiectul dispune ca instituţia publică în care alesul local își desfăşoară mandatul să publice CV-ul acestuia pe site-ul propriu în termen de 10 zile de la depunere.

În plus, propunerea prevede că Prefectul să fie organul competent responsabil pentru aplicarea sancţiunilor în situaţia în care aleşii locali nu respectă obligaţiile legale referitoare la depunerea, actualizarea și publicarea CV-urilor lor.

Amenzi pentru nerespectarea termenelor

Nedepunerea şi neactualizarea curriculum vitae în termenele prevăzute va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 2.000 la 6.000 lei.

De asemenea, nepublicarea curriculum vitae de către instituția publică în care alesul local își desfășoară mandatul, în termenul prevăzut, va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 25.12.2023 at 20:45

    Auzi acolo, parcurs academic ? Adică de câte ori au trecut pe lângă facultatea la care au „obţinut” diploma. Păi acolo sunt cei mai mulţi necalificaţi pe bune,care se fac că aprobă legi cu dus şi-ntors. Păi şi la noi este unul care încă nu s-a hotărât unde a terminat facultatea, parlamentar, bineînţeles.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement