Administrație
Alexandru Dăncilă: Linia de cale ferată care încurcă circulația în Sebeș nu va putea fi anulată decât cu aprobare de la șeful statului

„Chiar zilele acestea am vorbit cu domnul senator Dobra, care are întâlnire la București cu șeful statului major tocmai pe această problemă, să încercăm să obținem aprobare doar pe tronsonul respectiv, cât are drumul, o lățime de 6-7 metri, ca să scoatem linia și să asfaltăm pentru a evita oprirea mașinilor acolo. În momentul în care se va da drumul la autostradă, traficul va fi considerabil fluidizat. Din discuțiile avute cu cei de la autostradă, se fac eforturi colosale pentru a finaliza acest tronson în această toamnă sau, dacă nu, cel târziu în primăvară”, a explicat Dăncilă.
Până în prezent, încercările administrației din Sebeș de desfiinţare a acestei linii de cale ferate de la intrare în municipiu dinspre Sibiu s-a lovit de refuzul celor de la Regionala Brașov, în administrarea căreia se află, care au explicat că este vorba despre o linie strategică, ce nu poate fi scoasă fără aprobări de la nivel înalt.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News