Connect with us
Advertisement

Politică

Alexandru Pereş: O parte dintre social democraţi şi-au dorit, la fel de mult ca PDL, primari din primul tur

Publicat

Senatorul PDL Alba, Alexandru Pereş a adus la conferinţa de presă de vineri o copie după documentul ce face dovada că proiectul de lege privind alegerea primarilor dintr-un singur tur a fost iniţiat şi semnat şi de parlamentari PSD.

Contrar declaraţiilor făcute în această săptămână de vicepreşedintele PSD Alba, Ioan Florea, în care preciza că social-democraţii nu au convenit pentru ideea de a alege primarul din primul tur, Alexandru Pereş susţine că proiectul de lege, semnat de 52 reprezentanţi PDL, 11 de la PSD, trei membri PNL şi un independent dovedeşte că această modalitate de vot a fost îmbrăţişată de toate partidele importante.

Excepţie a făcut UDMR, care nu a participat la iniţierea legii, deşi, potrivit social-democraţilor de Alba, sunt cei mai avantajaţi de modalitatea de vot în localităţile în care populaţia maghiară deţine un procent semnificativ.

Senatorul Alexandru Pereş consideră bun proiectul de lege, în primul rând pentru că se vor face economii la buget prin organizarea unui singur tur şi în al doilea rând pentru că în acest mod cetăţenii vor fi mai motivaţi să se mobilizeze la urne, ca să-şi susţină candidatul favorit.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement