Connect with us
Publicitate

Actualitate

Alianța dreptei împotriva PSD: Primele discuții între liderii PDl, PNL și FC pentru o colaborare în perspectiva alegerilor prezidențiale din toamnă

Publicat

După ce rezultatele alegerilor europarlamentare de duminică au dat o altă perspectivă asupra prezidențialelor din toamnă, prin scorul uriaș obținut de social-democrați, liderii partidelor de dreapta PNL, PDL şi Forţa Civică au avut deja primele discuții informale pentru a pune bazele unei alianțe împotriva PSD, în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Miercuri a fost anunțată o discuţie oficială între Blaga şi Antonescu, iar până la sfârşitul acestei săptămâni va avea loc o discuţie la care, pe lângă cei doi, va participa și Mihai Răzvan Ungureanu. Potrivit acestora, până la congresul național al PNL, ce va avea loc în iunie, va trebui stabilit proiectul politic al dreptei din România, din care nu va face parte și Partidul Mișcarea Populară, girat de preşedintele Traian Băsescu.

Președinții celor trei partide poartă în această periodă discuţii pentru oficializarea unei colaborări, în perspectiva alegerilor prezidențiale din toamnă.

Până în prezent, discuțiile se îndreaptă mai degrabă către o alianţă electorală pe modelul Alianţei DA, și nu înspre o fuziune a partidelor. Negocierile vor fi oficializate miercuri.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, la finalul discuţiei cu preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă, nu este vorba despre fuziuni, şi şi-a exprimat speranţa că partidele de dreapta şi-au „învăţat lecţia din votul de duminică”.

Într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, arăta că rezultatele alegerilor europarlamentare reprezintă „un dezastru politic” la care au contribuit toţi politicienii de dreapta şi făcea apel la aceştia să lase deoparte orgoliile şi să unifice dreapta.

Sursa: gândul.info

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate