Connect with us
Advertisement

Economie

Alimentare carduri energie: anunțul care îi vizează pe milioane de români. 400.000 de familii primesc vouchere pentru prima dată

Publicat

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene finanțează cea de a doua tranșă din ajutorul acordat familiilor vulnerabile pentru plata facturilor de energie. Astfel, MIPE va vira Companiei Naționale Poșta Română aproximativ 1,44 miliarde lei în data de 15 septembrie a.c, pentru ca a doua tranșă în valoare de 700 lei să ajungă pe cardurile beneficiarilor.

„Asigurăm plata celei de a doua tranșe din ajutorul pentru compensarea prețurilor la energie și ne dorim ca acest sprijin să ajungă cât mai repede la familiile vulnerabile, care au nevoie de acești bani.

Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate în fața lor, așa cum e normal”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

2 milioane de gospodării vor beneficia de a doua tranșă pentru plata facturilor la energie

Vor beneficia de a doua transă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat și de prima tranșă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.

Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și verificate de Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicații și Agenția Naționale de Administrare Fiscală.

Cardurile sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, instituție care asigură și furnizarea de informații către public privind emiterea, distribuirea și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate. Aceste informații, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poșta Română: 0319966.

Persoane care pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/încălzirea locuinței

Pot beneficia de ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinței următoarele categorii de persoane vulnerabile:

  • pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul în care la un loc de consum domiciliază sau au reședința mai mulți beneficiari de sprijin, ajutorul pentru compensarea prețului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, cu condiția ca locul de consum să coincidă cu domiciliul/ reședința beneficiarului de sprijin.

Condițiile detaliate de acordare a acestor ajutoare sunt reglementate de OUG nr. 166/2022, cu modificările și completările ulterioare, publicată – AICI.

Cum se pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie

Reamintim faptul că beneficiarii pot plăti facturile cu banii disponibili pe cardurile de energie în mai multe moduri și anume:

  • Direct la poștaș;
  • La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
  • Online, prin intermediul aplicației informatice a Companiei Naționale Poșta Română.

Ajutoarele primite pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru a achita facturi la energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, dar și pentru orice alte materiale de încălzire ce pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Poșta Româna încurajează beneficiarii să aleagă încasarea facturilor direct la poştaş

Reprezentaţii Poştei încurajează beneficiarii să aleagă încasarea facturilor direct la poştaş, cu ajutorul dispozitivelor mobile sau cea online, prin intermediul aplicaţiei dedicate pusă la dispoziţie de către companie

„Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale „Poşta Română”. Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu.

Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua. Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural”, spun reprezentanții Poștei Române.

Directorul general al CNPR, Valentin Ştefan, aminteşte că instituţia pe care o conduce pune la dispoziţie toate cele 9.000 de dispozitive mobile pe care le deţine, pentru ca plăţile facturilor să se desfăşoare cu cea mai mare rapiditate şi eficienţă oriunde pe teritoriul României.

Atât cardurile aferente primei tranşe, cât şi cele aferente celei de-a doua tranşe pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.

Beneficiarii acestui ajutor sunt: pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; familie cu alocaţie de susţinere; familie/persoană cu ajutor social.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Belea Ion

    miercuri, 06.09.2023 at 18:03

    Bună ziua. O rugăminte vă rog In prima tranșă când am primit cardul nu am reușit să plătesc cu el deoarece am schimbat adresa.A trebuit să trimită soția cardul inapoi la D-voastră și nu am primit nici un răspuns și nici un card înapoi nu am putut să vă contactăm telefonic la nr de telefon nu a răspuns nimeni la acel număr bătaie de joc punea muzică și așteptați că intră cineva mai târziu acum santem ocupați. Foarte urât din partea D-voastră. Și mai sânt mulți oameni cu această problema. Așteptăm un răspuns din partea D-voastră dacă le mai primim s-au nu ? Doar sânt bani dați de Uniunea Europeană. Nu sânt de la statul român.. Vă mulțumesc.

  2. Sinescu

    miercuri, 06.09.2023 at 18:47

    nu am primit cât bani trebuie sa ai sa iau cardul acesta

  3. Elena Budui

    joi, 07.09.2023 at 16:52

    Cum pot să descarc cardul de energie pe telefon ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement