Connect with us
Advertisement

Educație

Alocaţiile copiilor se vor majora de la 1 aprilie, după ce bugetul a fost promulgat. Câţi bani vor primi

alocatie copii

Publicat

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019. În aceste condiţii, alocaţiile se vor majora de la 1 aprilie, conform unei OUG adoptate recent de Guvern.

Astfel, începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019, cuantumul alocaţiilor de stat pentru copii va fi următorul:

  • 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

„Măsura a fost luată ca urmare a deciziei Parlamentului României, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat pentru copii, prin Legea Bugetului pe anul 2019”, preciza Guvernul .

Parlamentul a decis, la propunerea PNL şi prin votul opoziţiei, că alocaţiile copiilor vor fi majorate, de la 1 martie 2019, după adoptarea în plenul Parlamentului a unui amendament la Legea bugetului.

Astfel, copiii de până la doi ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia până în prezent, iar cei de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement